Tag: sunet

FLUXUL TEHNOLOGIC AL FILMULUI DE ANIMATIE PE INTELESUL TUTUROR -5-

– PERIOADA ANIMAFILM –

     Urmatoarea operatiune – MIXAJUL.

     Cum de cele mai multe ori, pentru sonorizare se foloseau 3 si chiar mai multe benzi de sunet ( pentru efecte, muzica, dialoguri, etc. ). toate aceste benzi erau transpuse pe o singura banda magnetica de 35 mm ( Mixajul ) in asa fel incat la ascultarea acesteia puteam auzi toate sunetele si zgomotele montate ( coloana sonora ).

     Benzile de 17,5 mm. latime, erau ” incarcate ” in film-fonografe si se copiau sincron in timpul mixajului pe o singura banda. Daca erau mai multe benzi decat film-fonografe ( noi aveam trei ),  se faceau atatea copieri pana se obtinea mixajul definitiv pe o singura banda lata de 35 mm.

film fonograf

     In timpul mixajului, inginerul de sunet, tinand seama de indicatiile regizorului era atent la un corect echilibru sonor evitand distorsiuni nedorite ale sunetului, atenuand, intarind sau subliniind cu efecte ,produse de mixer, anumite sunete . De exemplu, daca intr-un loc muzica sau efectele sonore erau prea puternice, “ acoperind “ dialogul, inginerul de sunet “cobora” benzile zgomotoase, “ridicand” banda cu dialoguri, protejand astfel inteligibilitatea acestora din urma, sau unele sunete erau reverberate in functie de necesitati. La aceasta operatiune erau invitati uneori, monteuza si regizorul muzical.

      Odata mixajul terminat urma faza aprobarii.

      Intai in studiou, unde directorul si consiliul artistic vedeau filmul. Daca nu erau  probleme, filmul era trimis la Consiliul Culturii pentru avizarea oficiala.

      Filmul era vizionat in faza de doua benzi ( IMAGINEA + MIXAJUL SUNETULUI )

      Dupa aprobarea primita de la Consiliul Culturii, se incepea montarea negativului de catre MONTEUZA NEGATIV.

  •   Nota. Pelicula negativa avea imprimata pe una din margini, o numerotare crescatoare din 16 in  16 fotograme cu cate o cifra. Dupa developare, prin copiere acestea se regaseau pe pozitiv, astfel incat, de exemplu; cifrei 12.376 ii corespundea aceeasi imagine si in negativ si in pozitiv. Monteuza negativ urmarea cifrele fotogramelor din pozitiv si unde era o taietura, exact in acelasi loc taia negativul si il lipea de urmatoarea scena. In final, prin suprapunere, imaginile corespundeau de la prima pana la ultima fotograma pe ambele pelicule.
  • Nota. Scenele copiei de lucru pozitive erau ” lipite ” una dupa alta cu ajutorul scociului transparent,( pentru eventuale interventii in imagine ), iar la montajul negativ se folosea lipirea lor cu acetona, considerandu-se operatiunea ca fiind definitiva.

      Negativul montat si sunetul mixat mergeau la LABORATOR unde dupa TRANSPUNEREA OPTICA a mixajului, acesta impreuna cu negativul erau copiate si se obtinea o prima COPIE POZITIVA ( imagine cu sunet ). Restul operatiunilor, etalonajul, copiile internegative si interpozitive, etc. nu mai tineau de preocuparile realizatorilor, fiind o chestiune de distributie a producatorului. Pe atunci, ROMANIAFILM.

  • Nota suplimentara pentru filmul de desen animat.

      Asistentii de regie, conturistii, coloristii si operatorii truca cu asistentii lor, in timpul manipularii acetofanelor, purtau manusi subtiri de bumbac pentru a evita orice amprentare nedorita ce putea crea eventuale reflexe parazite in timpul filmarii.

In general, acesta era fluxul tehnologic al filmului de animatie in perioada existentei Studioului ANIMAFILM.

Sfarsit

FLUXUL TEHNOLOGIC AL FILMULUI DE ANIMATIE PE INTELESUL TUTUROR-4-

– PERIOADA ANIMAFILM –

Partea patra

       De aici incolo, fluxul tehnologic este identic pentru toate genurile de animatie.

       Pelicula filmata ( NEGATIVUL ) era trimisa la LABORATOR, unde era DEVELOPATA si returnata studioului impreuna cu o  COPIE POZITIVA COLOR de lucru. MONTEUZA, asistata de regizor, incepea impartirea scenelor filmului, dupa identificarea clachetelor cu titlul filmului si numarul scenei filmate .

      Se incepea insirarea scenelor conform ordinei din story-board , “in general” Sc. 1, Sc, 2,…..etc., pana la ultima scena a filmului. Am spus insirarea scenelor “in general”, dar ordinea finala  a scenelor o stabilea regizorul. El  hotara inversarea, alternarea, scurtarea si chiar eliminarea unor scene daca nu corespundeau  viziunii pe care o avea asupra intregului film. Acesta este montajul imaginii pozitive.

  • Nota. La filmarea color, pentru economie de timp si pastrarea decorului in buna stare, se obisnuia atunci cand un decor era prezent in mai multe scene, acestea sa fie filmate in continuare conform indicatiilor pentru fiecare, identificandu-le prin clachete.  Ex. Pe decorul scenei 5 se filmau si scenele 23, 31, 32, 46 si 70 urmand ca la montaj, fiecare sa fie inserata la locul ei conform story-board-ului.

      Faza urmatoare era SONORIZAREA.

      Din motive economice, banda magnetica de 35 mm ( aceeasi latime cu pelicula de film ) era taiata in lungime, obtinandu-se doua benzi de 17,5 mm.

      Din laborator se procura pelicula (material compromis tehnic, Blank sau resturi de la filme diverse,  de regula de la filmul jucat ) si se proceda la fel ca la banda magnetica, taindu-se in lungime si obtinandu-se in final bobine cu latime de 17,5 mm – asa zisa LINISTE .

      Acest lucru insemna ca aceasta banda ( pelicula ) in sine nu putea fi folosita  sonor ci doar pentru impanare cu portiuni de banda magnetica inregistrate cu efecte, dialoguri sau muzica, la intregul film.

      Pentru aceasta operatiune, regizorul apela la INGINERUL DE SUNET.

      Acesta, putea solicita ajutorul unui REGIZOR MUZICAL in cazul aranjamentelor muzicale, sau RUMORISTILOR (creatori de efecte sonore) , daca din fonoteca lipseau efectele solicitate de catre regizor) si ajutat de monteuza “impana” benzile de LINISTE cu muzica, zgomote, efecte div., pe toata lungimea filmului.

      In cazuri de exceptie, cand filmul avea dialoguri, acestea trebuiau inregistrate intr-un studiou special iar operatiunea de POST-SINCRONIZARE, solicita actorii sa dea replicile eroilor din film in SINCRON cu miscarea  buzelor personajelor ( lip-sinc ), la aceasta operatiune participand REGIZORUL, INGINERUL DE SUNET,  MONTEUZA, si bine-nteles ACTORII.

      Benzile inregistrate, erau montate apoi sincron cu buclele de imagine respective in locurile stabilite in film.

      Daca se apela la un COMPOZITOR pentru a scrie muzica filmului, de regula, dupa o discutie si o vizionare a materialului filmat, compozitorul cronometra secvente, cauta sincroane, masuri muzicale, etc., apoi isi incepea munca.

      Cand muzica era gata si putea fi ascultata apela la regizor pentru o prima auditie. Daca era cazul, se faceau  observatii,  corecturi pana cand totul era OK. Dupa aprobare,muzica era transpusa pe banda magnetica profesionala ( cu perforatii identice ca la imagine ), apoi inginerul de sunet sau monteuza monta ( insira ) muzica si o prezenta regizorului.

  • Nota.  In marile studiouri, muzica era “scrisa” inainte de inceperea animatiei. Erau descifrate sincroanele si transpuse pe listele de expunere de la inceputul si pana la sfarsitul animatiei. Acelasi lucru se facea si pentru DIALOGURI, ele fiind preinregistrate, descifrate pe consoane, vocale si durata in fonograme/fotograme pentru fiecare sunet, apoi inmanate animatorilor odata cu Lay-out-ul pentru a realiza LIP-SINC-ul, (sincronizarea animarii buzelor eroilor cu sunetele pronuntate).

Va urma