1944 – Bucuresti, toamna lui ’44

soldatPe o straduta de langa casa noastra, se incartiruise in locuinta parasita de locatari, un grup de ofiteri superiori ai trupelor rusesti din zona. Familia Weiss, compusa din sot, sotie si doua fiice au parasit casa de teama unor eventuale represalii, ei fiind de origina germana dar fara nici o lagatura cu reprezentantii axei. Noi le stiam pe cele doua fete doar din vedere. Cand era frumos afara se uitau peste gard cum ne jucam, dar niciodata nu li s-a permis sa paraseasca curtea. De altfel nici nu vorbeau cu noi.
Intr-una din zile, ne-am oprit curiosi la poarta, vazand usa casei data de perete si un du-te, vino de militari de toate gradele. Un capitan, ne-a vazut si zambind ne-a invitat in casa. Eram surprins de faptul ca intram in sanctuarul unei familii care se tinuse departe de toti vecinii. Intr-un colt al camerei fetelor, era o camera de jucarie de circa un metru si jumatate pe un metru si jumatate, cu peretii inalti cam de un metru, avand o usa de acces si o fereastra cu perdelute.
Camera era amenajata cu tot dichisul si permitea locatarelor sa stea pe mici scaunele, la o masuta liliputana avand creat un cadru intim de joaca. Eram pur si simplu uimit.
Locuinta fusese evacuata in graba si ramasese doar mobila si parchetul, in acel moment plin de coji de pepene verde si resturi menajere.
Acelasi capitan incerca sa ne vorbeasca dar nestiind cum, arata spre el pronuntand – Sasa! ,apoi punand un deget pe pieptul meu astepta un raspuns cu o figura intrebatoare. Am inteles ca voia sa afle cum ma cheama.
– Victor!
Fata i s-a luminat si mangaindu-ma pe crestet a pronuntat; -Vitea!
Bagand apoi mana in buzunar, a cules niste dropsuri, pe care dupa ce a indepartat cateva fire de tutun ni le-a oferit continuand sa zambeasca.
M-am gandit mult timp dupa aceea la cele intamplate si am crezut atunci ca si acum de altfel, ca probabil lasase acasa un baietel caruia ii semanam si de care ii era dor iar aparitia noastra ii starnise nostalgice amintiri.
Sper sa fi supravietuit razboiului si sa-si fi regasit familia de care a fost despartit atat de nemeritat.

2 thoughts on “1944 – Bucuresti, toamna lui ’44”

  1. Curios. Si eu am o amintire asemanatoare, in timp de pace… Ani de zile am mers la Scoala Germana din Bucuresti, fiind in aceeasi clasa cu odraslele vecinilor nostri, el av. Beldie, roman, ea “berlineza” venita ca educatoare in familia lui, casatorindu-se apoi cu el si ramanand in Romania… Desi locuiam pe aceeasi strada rezidentiala in Vatra Luminoasa, parintii nostrii fiind proprietarii acelorasi vile “tip”, mama mea fiind profesoara de liceu, iar tata avand Conservatorul si Academia Comerciala, N-AU AVUT VOIE SA SE JOACE CU NOI, NICIODATA, NICI SA MEARGA sau SA VINA CU NOI IMPREUNA de la acea SCOALA unica din centrul Capitalei…
    In timpuri grele, mama mea i-a mai ajutat cu cate ceva, dar NICI-ODATA nu s-a-ntamplat invers!?…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *