A fost un an bun pentru agricultura. Se facuse atat porumb cat nu-l mai puteau culege taranii de pe camp si atunci ca in mai fiecare an, se apela la alte forte pentru a completa lipsa mainii de lucru in domeniu.
S-a crezut ca din moment ce din mainile noastre ies adevarate bijuterii, le putem folosi intr-un mod si mai creator la culesul artistic al cucuruzului.
Asa ne-am trezit intr-o zi ca toti reprezentantii de sex barbatesc din sectia animatie a Studioului Bucuresti, sunt invitati la CAP-ul din comuna Buftea, la cules de porumb.
Presedinta sindicatului ne-a insotit pana la noul loc de munca si dupa ce ne-a predat bob numarat unui satean, s-a intors la studiou.
Acesta, dupa ce ne-a facut instructajul cu privire la tehnica depanusarii, a smulgerii stiuletilor de pe coceni si depozitarea lor in gramezi la capatul de rand, a plecat in treburile sale.
Am inceput sa atacam stiuletii conform indicatiilor primite, si pe masura ce inaintam pe randuri, ne-am dat seama ca ne departam tot mai mult de capatul de rand si atunci s-a dovedit inca odata inventivitatea intregului colectiv, care din locul in care ne aflam, lansam cocenii culesi cu o precizie aproximativa de circa 10 metri de locul de depozitare, urmand ca la sfarsit sa-l adunam conform cerintelor.
Totul mergea perfect, pana cand ne-am dat seama ca am ramas doar cativa. Tot mai putini coceni zburau pe deasupra capetelor noastre si se facuse o liniste suspecta. Cei care ramaseseram in mijlocul porumbistii, plini de praful gros pe care il simteam deja in gura si cu bratele zgariate de frunzele uscate si ascutite ca niste lame am inceput sa adulmecam un miros ciudat caruia nu-i dadusem atentie la inceput. Mirosea parca a tuica!!! Am pornit in directia din care venea tot mai tare mirosul si descoperim cu surprindere, in mijlocul campului de porumb o coliba
din lemn cu un firicel de fum deasupra. De acolo se auzeau voci si rasete. Ne apropiem si descoperim pe majoritatea colegilor “cinstindu-se” cu tuica ce curgea chiar atunci intr-o galeata. Dupa fetele lor ce capatasera deja un pic de culoare specifica, mi-am dat seama ca activitatea culesului de porumb pe acea zi s-a incheiat asa ca imbiat si de sateanul de la cazan, am gustat si eu. Era prima data cand vedeam un cazan de tuica in plina activitate si tot prima data cand simteam gustul unei tuici mai tari si calde. Am aflat ca bausem chiar din “frunte”, prima tuica iesita din cazan. Nu-i mai ardea nimanui sa se ocupe de ingramadirea stiuletilor
de porumb de la capetele randurilor.
Abia a doua zi ne-am dat seama cat de utila a fost activitatea de culegere a porumbului pentru propria noastra activitate. Eram bine dispusi si optimisti ca in cateva zile, taieturile din palme se vor vindeca si vom putea in sfarsit sa mai apucam sa desenam ceva pana la viitorul cules de porumb. Nu a mai fost cazul intrucat ne-am mutat in Bucuresti.
Dictionar
Panusa – Fiecare din foile care infasoara un stiulete de porumb.