Victor - Blogul regizorului Victor Antonescu

Carti

In atentia celor interesati!
Din Spania am primit informatii privind o serie de carti, care transmit informatii despre animatie si pot fi foarte utile, atat celor avansati cat si celor ce doresc sa-si imbunatateasca tehnica deja dobandita.

Voi enunta doar titlurile lor si sunt convins ca doritorii vor reusi sa intre in posesia acestora.

– ANIMATION CRASH COURSE de Eric Goldberg, unul din celebrii
animatori de la Walt Disney si

– HOW TO MAKE ANIMATED FILMS de Tony White

Personal, alte informatii despre aceste carti nu detin dar banuiesc ca sunt pentru diferite stadii de pregatire ale animatorilor.

Festivalul filmului de animatie, MAFF – Oradea 28 -30 oct 2009

Surprize!
Invitat in juriul acestei a doua editii a festivalului filmului de animatie de la Oradea, am avut cateva surprize, foarte placute de altfel, privind pe de o parte organizarea iar pe de alta, participarea la acest important eveniment cultural ce tinde sa devina o adevarata sarbatoare a animatiei autohtone si nu numai.
Remarcam cu prilejul primei editii o serie de lacune in modul de organizare, punand accent, in special, pe modul nesatisfacator in care a fost facuta publicitatea in jurul acestui eveniment. Faptul ca intreaga actiune s-a desfasurat in sala cinematografului “Libertatea”, de altfel neincapatoare in unele momente, dovedeste
pe deplin ca optiunea organizatorilor privind alegerea acestei locatii, a fost pe deplin justificata in acest an. Orasul a fost impanzit cu materiale ce anuntau festivalul iar presa si televiziunile nu au stat nici ele degeaba, intrecandu-se in a fi cat mai “pe faza” cu informatiile privitoare la atmosfera din interiorul dar si din jurul competitiei.
Au fost asigurate unele momente de dialog cu elevii si studentii de la arte plastice la care am participat dar si comentarea filmelor prezentate in concurs intr-o analiza condusa de, de-acum il pot numi, un veteran cadru didactic in arta animatiei, prof.univ. Radu Igaszag, de la Academia de Teatru si Cinematografie din Bucuresti. La aceste intalniri tinerii au primit, pe de o parte, informatii concrete despre “bucataria” filmului de animatie ca si despre unele “ingrediente” folosite in realizarea produsului finit (de exemplu sonorizarea) dar si o discutie “la obiect” cu multe invataminte pentru realizatorii filmelor vizionate.
Insa, cel mai neobisnuit fenomen pe care merita sa-l mentionez, este acela ca foarte multe filme prezentate in concurs au fost realizate de tinere, fie singure, fie in colaborare cu alti colegi. Din cele 36 de filme proiectate, aproape jumatate dintre ele au beneficiat de aportul creator al sexului frumos. De aci se poate trage si concluzia ca animatia nu mai este o arta cu precadere masculina mai ales cand tot mai multe tinere incearca sa se manifeste artistic cu ajutorul desenului in miscare.
Baieti, sa va fie teama! Manusa provocarii a fost ridicata.
Totusi…
Ramane in suspensie raspunsul la intrebarea legitima; Ce sa va intampla cu viitorii animatori in momentul cand vor absolvi perioada de scolarizare?
Asupra raspunsului la aceasta intrebare nu am nici o indoiala! Nu se va intampla nimic! Nimeni nu se va mai ocupa de indrumarea celor mai talentati desenatori pe calea perfectionarii iar acestia se vor risipi odata cu toata munca depusa pentru pregatirea lor.
Cel putin, asupra unora dintre ei, ar trebui sa se concentreze atentia unor profesionisti in animatie pentru a-i slefui si indruma spre o activitate sustinuta intr-un studiou de specialitate. Dar cine o va face? Si catre ce studiou sa-i indrume cand in Romania studiourile au fost falimentate unul cate unul?
Vorba unui director al unui festival de animatie, caruia ii spuneam ca si daca asi avea fondurile necesare nu asi reusi sa fac un film aici, datorita lipsei (culmea!) de animatori, si care mi-a replicat; <in Ungaria sunt destule studiouri si oameni care pot realiza filme de animatie!Mergeti acolo!> Optica este interesanta. De ce sa mai investim in tara cand putem investi intr-un alt stat , fie el Ungaria, Polonia, China sau Coreea? Pana una alta, acest lucru este real si ar trebui sa ne intrebam dece la “unii” se poate iar la noi nu!
Oricum, inca o perioada lunga de timp, vom asista la productii de filme de animatie ale unor state care au stiut sa pastreze nuclee puternice de animatori.
Cu siguranta si animatorii nostri au partea lor de vina! Au asteptat mereu sa le rezolve altii problemele. Priviti la blogul meu! Doar doi animatori (desi unul isi desfasoara activitatea in strainatate) si-au spus parerea cu privire la fenomenul care vizeaza direct viitorul filmului de animatie romanesc, restul… prefera sa priveasca comozi cum altii se lupta pentru ei.
Mai interesati sunt cei ce bat la portile animatiei, decat profesionistii. Jenant, ca sa nu spun mai mult.
Animatia romaneasca isi merita pe deplin soarta! Atat factorii de decizie dar mai cu seama cei ce se mai considera animatori sunt la fel de vinovati pentru ce se intampla cu filmul autohton de animatie.
Animatorilor nostri, cred ca le lipseste spiritul practic si recunoasterea unui lider care sa-i conduca. S-a ajuns in situatia in care animatia ,l a noi. este ca o armata alcatuita doar din generali fara subordonati dar si fara un grad superior.
Toti vor sa conduca, toti vor sa se impuna uitand ca democratia ca si libertatea prost intelese, sunt la fel de paguboase iar aplicarea aiurea a acestora duce la haos si la toate neimplinirile ce decurg din acesta.
Ce s-ar intampla daca, conform principiului de baza al democratiei, in care minoritatea trebuie sa se supuna majoritatii, toate cadrele de conducere din institutiile unui stat ar trebui sa puna mana,l a propriu, pe “lopeti” in timp ce “majoritarii” ar privi de pe margine si ar da ordine, care mai de care mai aiuristice, privind activitate depusa? Nebunie curata! Pare un scenariu SF.
Discutam zilele trecute, cu un animator cu state de serviciu remarcabile, despre ce se intampla in alte tari vecine, unde animatia a inceput sa se organizeze si isi manifesta ingrijorarea asupra situatiei de la noi. Intrebandu-l, daca are o propunere concreta privind “starea natiunii” mi-a marturisit, ca nu.
Si atunci?
Sectia de animatie din cadrul Uniunii Cineastilor a incremenit in tipare vechi si nimeni nu pare interesat, concret, sa trezeasca la realitate breasla pe care o reprezinta. Dar oare mai este o breasla sau o multime de profesionisti fara nici o legatura intre meseriile lor?
De fapt ar trebui sa nu ma mai mir ca se intampla asemenea lucruri cand, de exemplu, la festivalul Anim’est, la masa rotunda organizata in cadrul acestuia NU AU PARTICIPAT si animatori romani cu activitate bogata in domeniu ci doar animatorii prezenti cu filme in festival (preponderent straini).
Nu fac referire la invitatii de onoare de la ultimele editii (Mihai Badica, Ion Truica sau Luminita Cazacu ca membra a juriului din acest an) ci la ceilalti animatori romani.
Din asemenea intalniri, conducerea sectiei de animatie, reprezentata corect, ar fi putut trage niste concluzii pe care sa le impartaseasca apoi tuturor membrilor sai.
Ce s-a intamplat, nu stiu. Ori nu au fost invitati la aceste manifestari, ori nu au dat curs invitatiei dar oricum s-au pierdut multe momente importante pentru cautarea de posibilitati de iesire din colaps a animatiei noastre.
Culmea este ca Romania este inundata cu festivaluri de filme de animatie, dar reprezentarea noastra este aproape zero!
Daca nu vine Mahomed la munte atunci sa se duca muntele la Mahomed!
De ce conducerea sectiei de animatie a UCIN nu propune o intalnire la care sa invite alaturi de membrii sai pe toti organizatorii de asemenea festivaluri, prilej cu care sa se dezbata situatia de la noi?
Dar oare se vrea cu adevarat reconsiderarea animatiei noastre?
Ma tem ca nu!

Teste animatie

In ultimul timp am fost intrebat de mai multi interesati, unde pot consulta testele pe care le-am pus pe blog cu ceva timp in urma. Nu stiam ca ele vor starni interesul in asa masura si atunci m-am gandit sa vin cu cateva completari ale istoricului acestora.
Aceste teste le-am creat special pentru a descoperi dintre amatorii de animatie, pe acei desenatori care in afara de talentul la desen trebuiau sa posede inca ceva in plus. Acest “ceva” se refera la modul in care ei pot reda stari, trairi, atitudini si reprezentari prin desene extrem de simple si ce este foarte important fara expresia fetei, care face obiectul studierii artei mimicii. Nea Cutare a fost folosit de Gopo la cursurile de animatie din 1960-1961 pe post de personaj cu care ne demonstra a.b.c. -ul miscarii si pe care l-am “preluat” si l-am introdus in
testele de mai tarziu. La conceperea acestor teste m-am inspirat si din

“Arta mimicei” a lui Charles Aubert si mi-au trebuit circa trei ani pentru a le da forma actuala. <…Limbajul mimic este universal, spontan, identic, este un limbaj imediat. Nu este semnul convenit al unei senzatii, este insasi senzatia.>
Am extras citatul de mai sus ce apartine Dnei. Apriliana Medianu traducatoarea cartii lui Charles Aubert, pentru a motiva necesitatea selectarii si pregatirii viitorilor animatori, ce urmau sa dea viata personajelor animate folosind doar miscarea in toata complexitatea ei fara a apela la dialog. Se stie ca majoritatea filmelor noastre de animatie nu aveau dialoguri dar erau intelese pe toate meridianele si paralelele
lumii si acest lucru s-a datorat stapanirii miscarii si trairilor de catre acesti minunati artisti, animatorii.

Pot spune ca testele si-au dovedit eficacitatea in proportie de peste 90% ceea ce mi se pare mai mult decat concludent intr-o perioada in care animatia romaneasca avea nevoie de animatori ca de aer. Rezultatul? In anii urmatori productia de filme de animatie s-a dublat si chiar triplat, facand posibila si aparitia serialelor si lung metrajelor la care nici nu visaseram pana atunci.
Eu am pus pe blog cateva asemenea teste si am dat si niste solutii pentru ele.
Ma intrebati unde ati putea gasi aceste teste. Numai cei pe care i-am
scolit de-a-lungul timpului le mai pot avea.
Am sa va mai dau cateva teste, la care va rog sa-mi raspundeti cu desenele respective dar atentie, Nea Cutare (personajul din test) va rog sa-l desenati cat mai fidel si sa-l puneti in starea ceruta. A mai incercat cineva sa-mi raspunda la testele prezentate mai de mult pe blog, denaturand desenul si fara a se stradui sa redea starea solicitata de mine. Probabil a crezut ca testul era o gluma.
Si nu era.
Daca vreti cu adevarat sa descoperiti (repet), sa descoperiti rostul acestor teste va rog sa acordati foarte mare atentie starilor pe care aveti sa le reprezentati prin desene, in asa fel incat privind desen cu desen ca pe o succesiune de flash-uri, sa identificati imediat relatia personajului cu mediul inconjurator sau cu sine.
In unul din teste, Nea Cutare, trebuia sa stea pe scaun in pozitia unui tip dezinteresat. El (asa l-am asezat eu) a intors pur si simplu spatele actiunii, incalecand scaunul. Inainte de a desena trebuie sa va puneti o serie de intrebari, ca de exemplu; de ce sunt toate scaunele orientate in acelasi sens?, (ceva se petrece in fata lor, o actiune, un dialog cu cineva etc.) si cum as fi putut reprezenta cel mai bine un tip intr-o stare de dezinteres mai clar decat intorcand spatele actiunii, dialogului, samd.
Starile afisate de mine pe blog nu sunt singurele moduri de a reprezenta o stare, dar eu am incercat sa exagerez unele atitudini tocmai din dorinta de ajuta la descifrarea lor cat mai usor.
Retineti ca starea trebuie descifrata de privitor in cel mai scurt timp cu putinta.
In situatia lui Nea Cutare, BEAT, scaunul este doar un pretext. In orice pozitie il veti aseza, lipsit de expresia fetei, nu veti obtine decat variante de somn, atipire, oboseala samd., dar nicicum de BEAT. Insist asupra perceptiei starii respective intr-o unitate de timp scurta (circa o secunda).
Faceti mai multe incercari si solicitati pe cineva (neutru) pentru a va spune in ce stare se afla Nea Cutare pe care l-ati desenat.
Pentru fiecare dintre desenele test, faceti si o lista cu stari diferite, printre care introduceti si starea pe care ati dorit sa o redati si pe care o aratati “arbitrului”.
O sa observati, ca unele stari vor fi descifrate exact in spiritul a ceeace ati dorit sa exprimati iar altele presupun un mai mare timp de gandire din partea privitorului sau pur si simplu nu le va identifica. Asupra acestor desene trebuie sa va aplecati cu mai multa atentie si sa le imbunatatiti expresia (dar nu si a fetei, bine-nteles).
In filmul de animatie,printr-un desen expresiv se castiga foarte mult timp in a explica relatiile si motiva starile conflictuale dintre personaje in desfasurarea actiunii.
Inca ceva. Daca aveti mai multe variante pentru o anumita stare, alegeti-o pe cea mai expresiva dintre toate.
Pentru amatori voi mai prezenta un test.
Ultimul.
Deci…

Test 1.
Realizati o suita de 4 desene cu Nea Cutare respectand urmatoarele;
In primul desen merge linistit.
In al doilea se grabeste.
In al treilea alearga.
In al patrulea goneste.
Vitezele eroului arata astfel;V1 < V2 < V3 < V4

Test 2.
Pune-ti-l pe Nea Cutare in urmatoarele situatii;
In primul desen, Nea Cutare, aflat cu fata spre un zid il IMPINGE CU FATA si datorita efortului s-ar putea sa-l darame.
In al doilea, cu spatele proptit in zid, face acelasi lucru, IMPINGE CU SPATELE cu un efect posibil ca si in primul caz.
In desenul trei. Nea Cutare cu fata catre zid TRAGE de o bara fixata in zid si l-ar putea misca datorita efortului depus.
In ultimul desen, al patrulea, Nea Cutare,cu spatele catre zid TRAGE de aceeasi bara ca mai sus si cu acelasi efect. Puteti inlocui zidul cu un vagon de tren, de exemplu, daca va este mai “usor”.
Nota; Cautati sa redati maximum de efort in fiecare din cele patru stari de mai sus.
Nu intereseaza expresia fetei deci nu o desenati. Astept raspunsul la acest test si va rog sa incercati sa-l rezolvati singuri. Ati remarcat desigur ca in doua situatii eroul nostru IMPINGE iar in alte doua TRAGE. Va urez succes.
P.S. Tipajul lui Nea Cutare, il gasiti pe blog.

“Uimitoarele aventuri ale muschetarilor” au aparut pe Dvd

Cu ocazia festivalului ANIM’EST, la cinematograful Patria din Bucuresti ,au aparut DVD-urile cu lung metrajele de animatie romanesti ” UIMITOARELE AVENTURI ALE MUSCHETARILOR “ si ” CALATORIILE LUI PIN-PIN “.

Carcasa DVD-ului cu ” muschetarii ” arata ca in imaginea prezentata.

Răpirea Europei – MAFF 2009, 28-30 Octombrie

Anunţ pentru concurs de animaţie

MAFF, Festivalul de Filme de Animaţie Metrion din Oradea anunţă un concurs de „desene animate post-it” de scurt metraj pentru studenţi şi animatori tineri. Tema concursului şi a festivalului este Răpirea Europei.

Creaţiile primite în concurs vor fi prezentate publicului în cadrul MAFF.

Cele mai bune animaţii vor fi apreciate de un juriu profesional.

Animaţiile trebuie trimise împreună cu fişa de înscriere conform regulamentului de concurs.

Termenul limită de trimitere a animaţiilor este : 22 Octombrie 2009.

Lucrările înscrise în concurs vor fi expediate în formatele AVI, MPEG 2, DVD-PAL 720 X 576, împreună cu formularul de participare. Ele pot fi depuse personal, prin poștă (DVD) sau online (format ZIP) la Universitatea Creștină Parțium, Catedra de Arte Plastice, strada Primăriei nr.27 Oradea, asociatia.metrion@gmail.com (prin serviciile: www.toldacuccot.hu sau www.transfer.ro)
Adevarul

“O zi din viata lui Ionescu”

In sfarsit…O floare!

“O zi din viata lui Ionescu”.
Film de animatie in 3D

Acum cateva zile am avut bucuria de a participa la premiera filmului ” O zi din viata lui Ionescu” realizat de Mihai Surubaru cu o echipa 100 % romaneasca, ceea ce constitue in conditiile actuale o mare performanta!
Mihai Surubaru, a reusit cu o perseverenta, ce merita a fi subliniata, sa promoveze alaturi de nume consacrate ale filmului de animatie romanesc (Mihai Marian-realizatorul story-board-ului impreuna cu Valentin Eliseu sau Octavian Frecea director al animatiei dar si alte nume ale unor tineri cu mai putine realizari in domeniu dar nu mai putin talentati precum; Silviu Turculet-realizatorul graficii si Andrei Stancescu sound-designer).
Alaturi de cei enumerati mai sus, nume deja cunoscute ale animatiei autohtone precum Florin Saceanu, Constantin Seltea sau Despina Buneci (ca animatori) cele ale tinerilor Robert Vegeman si Cristian Scarlatescu (responsabili de modeling-texturized) vin sa completeze organic echipa de baza cu care Mihai Surubaru a pornit la drum.

Nu imi propun sa discut despre calitatile filmului ci despre faptul ca trebuie facut ceva pentru ca in viitor sa avem tot mai multe asemenea premiere.
Nu toti au curajul de a porni intr-o asemenea aventura si nici tenacitatea pe care a avut-o Mihai Surubaru (Misu, cum ii spunem noi) de a-si impune si realiza scenariul, intr-o competitie din care nu totdeauna cei mai buni si castiga.

Experienta sa in lumea filmului de animatie era deja o garantie iar faptul ca dupa mai multe incercari a reusit sa-si vada visul indeplinit este numai meritul sau. Nici o institutie din tara asta nu se poate lauda ca; …(“Datorita preocuparilor noastre pentru viitorul filmului de animatie….bla,bla,bla…”, “Programul nostru care cuprinde….bla,bla,bla….”, etc.,etc.,bla,bla,bla,…) acest gen cinematografic a reusit sa se reimpuna atentiei publicului.

In afara de putinii bani ce au fost alocati de CNC pentru realizarea acestui film, cu o durata putin obisnuita – nici SCURT METRAJ, nici LUNG METRAJ – filmul avand o durata de 30 de minute, un fel de frac cu pantalonii scurti, dovedeste inca odata necunoasterea sau ignorarea realitatii de catre cei ce ar trebui sa se preocupe de readucerea la viata a animatiei romanesti.
Imi pun, desigur retoric, doar doua intrebari;

-Dupa aceasta premiera, cand v-a avea loc a doua? Pana atunci, din ce vor trai cei cuprinsi in genericul filmului, ca sa nu mai vorbesc de ceilalti truditori ai filmului romanesc de animatie?

Lui Mihai Surubaru i-au trebuit cel putin doi ani ca sa primeasca aprobarea si deci finantarea acestui film si trebuie sa repet, DOAR TENACITATEA SA A FACUT POSIBILA aparitia, dupa foarte multi ani, a unui film realizat in totalitate de romani.
Nu numai finantarea (cand si cand) va rezolva problema animatiei ci schimbarea unei adevarate mentalitati privind insasi existenta acesteia.
In aceasta privinta sunt sceptic.
Paradoxal, ignorand sfatul batranilor, adultii “omoara” copilaria si experienta de o viata a parintilor lor.
S-a ajuns in situatia in care acestia , dupa ce au ramas fara batrani din motivul stiut, framanta plaja pentru a realiza franghia din nisip pe care batranii lor ar fi primit-o de la niste vecini si li s-a cerut acum sa o returneze.

Rezolvarea era simpla, daca le cerea vecinilor o mostra din aceasta franghie pentru a face una la fel. Dar cum nu s-au gandit la acest lucru, framanta si azi nisipul in fel si chip.
Uneori trebuie sa apelezi si la intelepciunea unui “batran”.
Pana nu va fi prea tarziu.
Se simte tot mai necesara intrunirea soborului inteleptilor pentru a se gasi calea de a redobandi tot ce s-a pierdut in acesti ani in Romania.

Paranteza….

Absolut real.

Mihai Surubaru s-a straduit si a realizat “O zi din viata lui Ionescu” cu bani mai putini, DAR SE VEDE! Daca ar fi incercat sa faca filmul doar cu banii pusi la dispozitie de catre CNC nu ar fi reusit!
Eforturile sale, ca si ale celorlalti componenti ai echipei ar fi pacat sa ramana un eveniment singular in istoria atat de dramatica a animatiei romanesti din ultimii douazeci de ani.
Faptul ca Mihai Surubaru a ramas printre cei cativa incapatanati care se cramponeaza de pastrarea aceastei redute, ANIMATIA, este mai mult decat laudabil si ar fi pacat sa nu fie ajutat in a-si realiza si alte proiecte pe care sunt convins ca le are.

E bine totusi ca s-a facut si acest prim pas, dar numai cu o floare, nu se face primavara.

Films for Fun aduce parodii cinematografice realizate in comunism

robinson-3 Aflat la prima sa editie, care coincide cu trecerea a 20 de ani de la caderea comunismului, festivalul FILMS FOR FUN îsi propune sa reuneasca filme ale generatiei de azi (filmele studentesti) cu cele din anii comunismului, multe din ele prea serioase si marcate de amprenta ideologica.

Ora 16.00
Sambata 3 octombrie

Cinema Eforie

Robinson Crusoe (1973, România-Italia, R: Victor Antonescu, desen animat) 90 min.

Programul complet al festivalului il puteti gasi pe Cinemagia.

Uimitoarele aventuri ale muschetarilor la KINOdiseea

KINOdiseea este primul festival international de film pentru copii organizat in Romania dupa 1989.

Prima editie KINOdiseea se va desfasura intre 22 – 27 septembrie 2009, la Muzeul Taranului Roman si Cinema Gloria din Bucuresti. Vor fi prezentate in premiera nationala 12 lungmetraje pentru copii (de fictiune, documentare si de animatie) selectionate si premiate la festivaluri internationale, dar si trei productii romanesti clasice, carora le va fi rezervata o zi speciala – Ziua filmului romanesc.

In cadrul festivalului a a fost selectionat si filmul de lung metraj “Uimitoarele aventuri ale muschetarilor”.

Matty Aslan

matty Zilele trecute, am primit din partea domnului Scarlatescu solicitarea de a spune cateva cuvinte despre cel ce a fost Matty Aslan. Majoritatea il stiau de caricaturistul Matty – cum semna de altfel toate desenele sale, dar foarte putini stiu despre Matty animatorul si regizorul de filme de animatie. Intrucat domnul Scarlatescu este un “fan” al lui Matty, detinand si o serie de desene ale acestuia, voi publica pe blog raspunsul pe care i l-am dat la solicitarea sa.

Stimate domnule Scarlatescu,
Intamplarea face ca si mie imi plac desenele lui Matty.
Din nefericire, nu am nici unul macar pentru a-l pune alaturi de desenele lui Cezard a carui linie si nerv seamana nemaipomenit cu desenele lui.
Cand am ajuns in mijlocul animatorilor, in 1961, Matty deja parasise “corabia”, alegand independenta. Nefiind un tip care sa respecte un program riguros si care tinea mult la statutul sau de om cu idei a preferat sa le prezinte “calde” concetatenilor sai si sa nu astepte, circa 6 luni (cat dura realizarea unui scurt metraj de animatie) pentru a le etala, motiv pentru care a optat pentru statutul de colaborator si nu de salariat al studioului.
De altfel si Gopo a optat pentru aceasta varianta (de colaborator) care mai tarziu i-a fost benefica, oferindu-i timpul necesar realizarii filmelor cu actori pe care le-a creat dupa ce OMULETUL si-a facut pe deplin datoria.
Acest mod de a lucra, trebuie sa recunosc, deosebit de dificil pentru foarte multi desenatori, dar nu si pentru Matty, a facut posibila mentinerea, timp de foarte multi ani a rubricii “Una pe zi” din ziarul “Romania libera”, ca sa nu mai vorbesc de miile de caricaturi din celelalte publicatii.
Mereu proaspat,cu umoru-i cunoscut Matty a fost un personaj deosebit iar cei care am avut sansa sa-i fim prin preajma am fost cuceriti imediat de dezinvoltura cu care aborda orice subiect. Matty, un tip ingenios, reusea sa se descurce, printre altele, in relatiile cu sistemul birocratic al
vremii apeland la un intreg arsenal de “inovatii” pentru a-si rezolva problemele.
(Imi povestea odata, ca avand nevoie de o aprobare pentru rezolvarea nu stiu carei probleme, pe cererea inaintata a scris in coltul dreapta sus “COPIE”. Cel caruia ii era adresata, cum a vazut specificatia din coltul cererii s-a si intrebat; Daca la mine a ajuns “copia”,unde o fi “originalul”?
Sigur era pe undeva mai “sus”. Si fara sa tergiverseze solicitarea, cum se intampla cu ceilalti muritori de rand, isi dadea avizul favorabil.)
Despre activitatea sa in domeniul animatiei stiu ca a colaborat cu Gopo
la doua dintre filmele semnate de acesta din urma, “Albina si porumbelul” si
“Ratoiul neascultator” la care a realizat partial desenele si animatia (cred ca prin 1950 sau ’51) Prin 1954-1955 semneaza coregia la filmele “O poveste cu ursuleti” (coreg. Iulian Hermeneanu) si “Lacatul minune” (coreg. Jan Moraru).
“Dispare” circa zece ani si reapare in 1965 cu filmul “Un bloc neobisnuit”
la care semneaza scenariul, desenele, scenografia si regia. Animatia la acest film a fost realizata de Eduard Sasu despre care am scris pe larg in blogul meu. Tot Matty realizeaza o mini serie alcatuita din “pilule” intitulata “Formica” filme cu pronuntat caracter satiric.
Eu personal, nu am lucrat cu Matty dar ca si dumneavoastra mi-au placut
nespus desenele sale si am apreciat polivalenta sa ca desenator de exceptie.
Imi amintesc cu deosebita placere un dialog cu el inaintea unui consiliu
artistic in care imi marturisea,ca desi vorbeste bine romaneste ,ajutandu-se
de creion este de doua ori mai rapid si de o suta de ori mai clar in ceeace
intentioneaza sa spuna.Desenul pentru Matty,ca pentru multi dintre noi a fost un al doilea limbaj.
Ma bucur sincer ca mai exista cineva care se gandeste la Matty si la talentul
sau deosebit.
Cu speranta ca cele de mai sus completeaza informatiile pe care le detineti
despre cel care a fost Matty Aslan, va multumesc pentru interesul permanent pe care il aratati pentru truditorii celei de-a 7-a arte bis.
Cu stima,
Victor Antonescu
P.S. -* Cezard- celebru ilustrator de benzi desenate la revista pariziana “Vaillant”, apoi “Pif”. Dintre benzile sale desenate amintesc doar “Arthur le fantome justicier..” Tot el m-a inspirat si in realizarea scenografiei la serialul “Cei trei muschetari” si “Uimitoarele aventuri ale muschetarilor” (lung metraj).
Stilul lui Cezard, a fost continuat si dupa disparitia acestui mare desenator prin talentul de exceptie al unui coleg de-al nostru, Mircea Arapu (ministrul benzilor desenate, cum fusese poreclit de catre ceilalti desenatori din studiou). Din nefericire prea multe noutati nu detin despre activitatea sa dupa ce a parasit Romania si s-a stabilit la Paris, dar pot spune ca cele remarcate la el ca artist il defineau ca pe un desenator foarte profund, cu o linie sigura plina de emotie si semnificatii.

Scolareasca

In clasele primare pe care le-am facut la scoala “Enachita Vacarescu” am avut doi invatatori, sotii Popescu, care schimbau clasele intre ei din cand in cand chiar si in cursul anului scolar. Ea painea lui Dumnezeu, el extrem de sever.
Nu mai spun ca de foarte multe ori ne mangaia bagandu-ne mintile-n cap cu nuiaua. Printre noi se afla si un abonat la “mangaierile” invatatorului nostru, baiatul unui simigiu de pe Serban Voda, aproape de depoul de tramvaie. Cred ca nu era zi sa nu o incaseze, fie pentru carentele la invatatura, fie pentru nazbatiile sale.
Aveam deci motive serioase sa-i dam ascultare invatatorului, altfel….
Eram in clasa doua..
Intr-o zi, ma trezesc cu un coleg, cam slabut si mai mereu bolnav ca vine la mine in banca sa-mi ceara socoteala pentru niste imbranceli din timpul recreatiei.
Eram mai puternic decat el dar avea tupeul asigurat de faptul ca era odrasla directorului cinematografului “Nero” iar in spatele sau se afla prietenul si vecinul sau Dumi’ de la care a si pornit aceasta poveste. Vazand ca devine tot mai amenintator dau sa ma ridic moment in care, Dumi’ il trage inapoi de maneca sortului si caraghiosul se impiedica de stinghia de jos a bancii mele, cade pe spate si-si sparge capul de banca din randul de alaturi. Vaicareli, sange si acuze. Asa ne-a surprins invatatorul.
Cum majoritatea decide in cel mai democratic mod cu putinta, ei fiind doi iar eu singur, decizia nu a fost greu de luat, invatatorul hotarand scurt: -Antonescule, nu mai vii la scoala decat cu parintii!
Imi strang lucrurile si plec, bombanind in sinea mea despre marea nedreptate care mi s-a facut. A fost de altfel unul dintre primele mele contacte cu ceea ce voi afla mai tarziu ca este democratia si cine beneficiaza de pe urma ei.
Cum era sa le spun alor mei ca sunt nevinovat? Increderea in scoala era totala iar hotararile invatatorilor erau lege. Mi-ar fi tras mama o chelfaneala de nu ma vedeam.
Eu care nu duceam lipsa de idei inca de pe atunci, ce-mi zic;
Ia sa nu ma mai duc eu la scoala si gata! Ce rost are sa-mi deranjez parintii….
In fiecare dimineata, mama imi pregatea pachetelul cu mancare, imi dadea bani de tramvai si plecam. Ma suiam in tramvaiul 12 si coboram la Regie unde era si capatul liniei si dupa ce ma plimbam prin zona circa o ora, ma intorceam acasa.
Dar pentru ca era totusi devreme, faceam o “halta” la prietenii si vecinii mei, Gelu si sora sa Olga, care nu aveau inca varsta scolara si cu care imparteam pachetul cu hrana rece, dupa care faceam cateva partide de “POPICE”.
Era un joc asemanator cu “Bowlling-ul” de azi, doar ca bila folosita era confectionata din ceara de la lumanari iar popicele erau tuburi de cartuse de razboi pe care le adunam din cimitirul german “Pro Patria” (de langa stadionul ACSA de pe soseaua Oltenitei) dupa inmormantarile cu onoruri militare ale ofiterilor nemti ucisi in razboi. Apoi la ora potrivita ma intorceam acasa.
Azi asa, maine asa… au trecut doua saptamani.!!!
Mama saraca, se tot mira ca nu am teme de facut dar era prea prinsa cu cele gospodaresti pentru a cerceta mai de-aproape cum stau lucrurile. Pana-ntr-o zi.
Era inainte de vacanta de Pasti si cum tata avea grija sa ma innoiasca de fiecare data cu ocazia sarbatorilor ii cere mamei sa ma duca pe Lanariei, chiar vis-a-vis de cofetaria “Jannine” unde era atelierul unui cizmar cunoscut, pentru a-mi lua masurile necesare pentru o pereche de sandale.
Mama stabileste pentru a doua zi sa ne vedem in colt la cofetarie la ora 11.
Eu imi fac rondul obisnuit iar la intoarcere cobor chiar in statia din dreptul cofetariei si ma pun pe asteptat.
Eu eram foarte punctual inca de pe atunci si acest lucru este valabil si in prezent chiar daca cei mai multi nu mai acorda prea multa importanta punctualitatii.
Mama trece cu tramvaiul, ma vede asteptand in fata cofetariei, coboara la urmatoarea statie, se intoarce si dupa ce se convinge ca ceasul din cofetarie arata aproape zece si jumatate, ma abordeaza: – Cum de ai sosit la ora asta? Te-ai invoit cumva?
Am incercat eu sa baigui ceva motive dar n-a mers.
-Ia hai sa mergem la scoala sa vedem.
Ajungem la scoala. Noroc ca scoala ramasese in acelasi loc dar clasa mea era acum in alta aripa si la etaj in loc de parter cum fusese cu doua saptamani in urma iar in locul invatatorului care ma surghiunise era acum sotia sa.
Surpriza pentru toata lumea. Invatatoarea crezuse ca sunt bolnav si tocmai voia sa trimita un coleg de-al meu sa vada ce-i cu mine iar mama era surprinsa total de cele intamplate. Rasfoind catalogul, invatatoarea urmarea cu degetul rubricile zilelor absentate; una,..doua, ..trei, ..patru, ……….cincisprezece!
Uite domnule cat de repede a trecut timpul!!!
Ma asteptam s-o incasez zdravan acasa, dar ca niciodata, mama nu mi-a spus niciun cuvant iar de Pasti am primit sandalele promise. Acest lucru m-a determinat sa recuperez tot ce irosisem.
La sfarsitul anului am luat premiul III.

P.S. M-am lamurit intre timp si cum este cu democratia.
E la fel!