Category: Personal

Era o primavara calda cu zile insorite, cand colegul meu Grigore Traian Pop, redactor in studioul Animafilm ma intreaba daca nu sunt amator de o intalnire cu spectatorii in cadrul unei actiuni la casa de cultura a sindicatelor din Campulung-Muscel. Cum eram destul de avansat cu lucrarile la filmul aflat in productie am fost de acord cu atat mai mult cu cat doream sa am o intalnire si cu spectatorii din aceasta zona a tarii pe care din nefericire nu o vizitasem pana atunci.
Grig imi spune ca a discutat cu directorul casei de cultura, cel care ne invitase la aceasta actiune, si ca totul este OK.
Ne asiguram de un pachet de patru filme cu pondere pentru adulti(era o actiune la care veneau spectatori maturi si filmele selectate erau intr-o nota mai sobra nu de divertisment, filme cu o grafica mai speciala si cu mesaje pe intelesul unui spectator mai avizat). Directorul ne comunica telefonic ziua si ora desfasurarii actiunii si chiar ne sugereaza si niste trenuri cu care sa ajungem in Campulung la timp. Ziua actiunii. Grig imi comunica ora plecarii si stabilim ora si locul intalnirii. Eu ma inham cu cutiile de film(circa 12 kg) si cu o valijoara in cealalta mana pornesc optimist spre ceeace se va dovedi….dar mai bine sa va relatez ce s-a intamplat.
Campulung-Muscel. Iesim pe peron, si dupa ce ne-am linistit ca nu ne astepta nimeni o luam pe jos spre casa de cultura care nici nu era prea departe, cam la 1,5 – 2 Km. In drumul nostru, un hotel. Intram si ne interesam daca avem vreo camera rezervata pe numele…. -Nu! Nu este nicio camera rezervata pe numele dumneavoastra!
– Mai exista alt hotel? Ne gandeam ca poate aveam rezervari in alta parte.
– Nu! E singurul hotel!
– Dar camere libere aveti?
– Sigur ca da!
Luam camera, las cutiile cu filme si iesim. Casa de cultura la nici o suta de metri. Ne uitam sa vedem oarece afise, panouri, aviziere, ma rog ceva care sa anunte evenimentul dar NIMIC ! Ba nu ! Erau cateva afise ce anuntau un concert extraordinar cu participarea unor personalitati al muzicii populare. Despre “muzica, film, poezie” neam!
Intram in casa de cultura, cuprinsa de o nefireasca liniste, si ne indreptam pasii, urmarind cu privirile indicatiile de pe usi. In sfarsit! DIRECTOR. Batem la usa. Auzind ceva mormait, deschidem si intram. Intr-n fotoliu o cetateanca pe care cred ca am trezit-o din somn ne intreaba cine suntem si ce cautam acolo. Grig ii spune cine suntem si cu ce treaba prin Campulung. Instructoarea(ne-a spus totusi functia ce-i permitea sa doarma in fotoliul directorului), ne aduce la cunostinta ca seful ei, directorul, este plecat la Bucuresti in cautare de actori pentru nu stia care actiune si nu stia cum sa ia legatura cu el in caz de nevoie. Despre actiunea noastra habar n-avea. Era o instructoare perfecta. Nu stia nimic
Cum pana la ora la care era planificata actiunea mai era suficient timp, Grig imi propune sa dam o raita prin oras si sa trecem si pe la Comitetul orasenesc de partid. Orasul frumos, curat, cu peluzele pline de lalele inflorite. Comitetul de… intram. Un cetatean ne intreaba ce cautam pe-acolo. Grig ii spune ca vrem sa discutam cu primul secretar o chestiune… nu mai intru in amanunte. Omul dispare si dupa cateva minute bune vine insotit de un tip care ne spune ca este secretarul cu propaganda si ne roaga sa mergem la casa de cultura ca imediat ce se termina sedinta cu “Primul” vine si el. Dupa aproape doua ore, apare. Se aseaza la biroul directorului si dupa ce-si incruciseaza bratele ne intreaba:
– Si acum ce facem ?
Grig ii spune ca nu e treaba noastra sa organizam actiunea. – Am fost invitati! Am venit!
Secretarul cu propaganda ridica telefonul si dupa ce vorbeste in cateva locuri ne spune ca a rezolvat si ca vom avea spectatori la actiunea cu filmul. De muzica si poezie nici vorba. Culmea este ca nici el nu stia de programul casei de cultura si habar nu avea de deplasarile in teritoriu ale directorului. Tamaie!
Intram la ora stabilita in sala de spectacol a casei de cultura. Sala de circa 600-700 de locuri. Sus in ultimul rand,circa 10-15 elevi la o scoala profesionala mobilizati anume pentru aceasta actiune. In afara de secretarul cu propaganda, instructoarea cu pricina, care se trezise intre timp, un cineclubist care ma stia din tabara de la Bacau si inca doua-trei persoane nu mai era nimeni !
Va puteti imagina 20 de spectatori intr-o sala de 600 de locuri cum arata?
La un moment dat tresarim surprinsi. Desi nu incepuse proectia, dinspre ecran ajungeau la noi acordurile unui cantec patriotic interpretat de un cor mixt. Secretarul ne explica cu calm ca locul de repetitii al corului se afla situat chiar in spatele ecranului. Incepe proectia. In stanga si-n dreapta ecranului boxele uriase incep sa reverse muzica primului film. Corul nu mai poate face fata concurentei decibelilor si dupa mai multe incercari renunta. Coristii incep sa se reverse catre sala. Pe unde credeti? Chiar pe scena, venind din stanga si din dreapta ecranului si oprindu-se sa priveasca umbrele uriase ce se miscau in spatele lor. Incet coristii au parasit sala.
– Ha, ha, ha,… uite ba un cal !
Vocea sparta a unuia dintre spectatorii mobilizati de catre secretarul cu propaganda, sparge echilibrul precar in care ne aflam si mormaind cuvinte “magulitoare” la adresa organizatorilor, l-am luat pe Grig de o aripa si ne-am luat zborul catre hotel.
Cu directorul, ne-am vazut totusi in aceeasi seara in timp ce luam masa cu Grig la restaurantul hotelului.
N-am inteles nimic din lamentarile sale. Era facut cui.
– Hai Grig. Ura si la gara!

Studioul Animfilm isi leaga existenta de un om deosebit, Marin Paraianu. Era un OM in primul rand iar functia i se potrivea ca o manusa. El ne-a preluat din Buftea si a transformat sectia Animatie intr-un studiou. Colectivul de conducere adus cu acest prilej de catre Directorul General era unul de exceptie. Toti, fara nicio exceptie, aveau o experienta vasta in domeniu si nu gresesc daca afirm ca intr-un sens erau “artisti”. Marin Paraianu avea incredere in ei iar modul lor de lucru se armoniza perfect cu un studiou de creatie. Iata spre exemplu modul de conlucrare al Directorului Economic Ion Drughian cu personalul artistic pentru a intelege de ce am tinut sa-l mentionez. Nu a existat niciodata vreo solicitare a unei echipe de film pe care Directorul Economic sa nu o rezolve. Daca se impiedica de formularistica incalcita si restrictiva in multe privinte, el avea o multime de prieteni economisti, juristi sau specialisti in domeniu pe care-i consulta. Totdeauna primea un sfat util cu acoperire legala si echipa de filmare intra in posesia materialului dorit. De exemplu: o echipa solicita tabla sau sarma de cupru pentru confectionarea unor personaje. In referatul de necesitate era scris …..de cupru! Dar cuprul era un material dirijat si se procura cu aprobari aproape imposibil de obtinut. Tot el venea cu solutia. Modificati referatul si solicitati …sarma sau tabla pentru modelat. Pe noul document isi punea semnatura si echipa putea incepe lucrul.
Majoritatea economistilor pe care i-am cunoscut in timp, pentru a nu se complica iti spuneau – Nu se poate ! si gata.
Nu-i asa ca vi se pare cunoscut acest stil de lucru? Dar sa revin la Directorul General.
Marin Paraianu avea o incredere deosebita in cadrele de creatie ale studioului iar la vizionarile filmelor in faza de preprezentare la Consiliul Culturii pentru aprobarea finala, daca avea unele observatii el spunea: -scena X, sau secventa Y, dupa parerea mea denatureaza mesajul filmului sau gagul ala cu …..nu mi se pare amuzant datorita efectului sonor dar e numai punctul meu de vedere… tu (regizorul) stii cel mai bine cum trebuie facut. Daca totusi regizorul se crampona in mentinerea cadrelor asa cum au fost prezentate consiliului artistic al studioului, la vizionarea de la Casa Scanteii, in momentul in care se apropiau momentele asupra carora avea unele retineri Marin Paraianu crea o diversiune – Ati auzit povestea cu…
Presedintele intorcea capul pentru o secunda si in acest timp scena cu pricina trecea. Nu acelasi lucru mi s-a intamplat peste ani cand un alt director despre care am mai amintit si care voia sa-mi vada filmul in faza de lucru fara sa-mi fi cerut permisiunea, in timpul vizionarii “Uimitoarelor aventuri ale muschetarilor” simtea imperios nevoia de a-i atrage atentia presedintelui Dulea ca in cutare moment sunt niste lucruri care nu prea merg. Norocul meu a fost ca unul din consilierii presedintelui l-a pus la punct: -Lasati-l tovarase director pe tovarasul presedinte sa vada filmul !
Cata diferenta !
Imi amintesc totdeauna cu placere de discutiile prietenesti cu Marin Paraianu.
Intruna din zile, ma aflam in biroul sau si printre altele imi spune: – Vezi tu Victore ! Toti cred ca daca esti director, neaparat esti plin de bani. Baga mana in buzunarul de la piept si scoate un pachet inceput de Kent.
-Uite vezi, aici tin pachetul de Kent din care ii servesc pe sefi, apoi bagand mana in buzunarul lateral al hainei scoate un pachet de BT, iar din astea fumez eu.
Era imbracat ca totdeauna la costum, cu cravata asortata, ochelari cu rame subtiri aurii, ce mai, director in toata legea.
– Ca sa vezi ca nu te mint, uite !….si ridicandu-se de la birou se rasuceste si dand haina putin deoparte imi arata langa buzunarul de la pantaloni o zona ce fusese stopata.
Dar indiferent de hainele sale, noi l-am iubit si respectat mereu. Era seful nostru si ne-am mandrit totdeauna cu el.

P.S.In vara anului 1972, in timp ce eram la Roma pentru ultimele detalii ale coproductiei la ” Robinson Crusoe ” la Bucuresti s-a intamplat o tragedie. Directorul Marin Paraianu a fost inlocuit !
O masura aberanta, lipsita de orice urma de recunoastere a meritelor parintelui de drept al studiolui Animafilm, a fost luata de sus si adusa la cunostiinta salariatilor studioului intr-un mod jignitor si tendentios (dupa cum mi-au spus colegii la intoarcerea in tara) de nimeni altul decat Mircea Santimbreanu -fostul director general al Cinematografiei, vecin si “prieten” cu Marin Paraianu din dispozitia data de catre Dumitru Popescu – dumnezeu -( cu d ) pentru a-i face loc altei persoane care n-avea nicio legatura cu cinematografia in general si cu filmul de animatie in special decat pohta ce-a pohtit. Sunt convins ca daca nu s-ar fi luat aceasta masura descalificanta a factorilor politici care manevrau destinele oamenilor dupa bunul plac, alta ar fi fost soarta primului film de animatie de lung metraj realizat in Romania. Nu trebuia sa astept peste 15 ani ca sa-l pot arata publicului pentru care l-am realizat.

Pe Nell Cobar il cunosteam din activitatea sa la Revista Urzica unde o perioada fusese chiar director. Primul sau film de animatie il avea ca personaj principal pe Mitica, cunoscut din caricaturile publicate in ziarele si revistele vremii.
La acest film de doua acte(un act de animatie avea o durata limitata intre 170 metri si 350 metri) am realizat peste 100 metri de animatie depasindu-mi norma de circa patru ori dar nu toate scenele realizate de mine au fost aprobate de Cobar de la prima vizionare si asta din doua motive. Primul motiv era exigenta regizorului in respectarea personajului din punct de vedere grafic si al doilea din vina mea care “furat” de animatie am ignorat obligativitea respectarii canoanelor de construire a eroului denaturand desenul inadmisibil de mult. A trebuit sa inghit observatiile lui Cobar si am corectat toata animatia gresit desenata. Avea dreptate.

Cu timpul fiecare din noi si-a vazut de calea sa dar dupa multi ani cand deja Cobar lansase “Mihaela” drumurile noastre s-au apropiat din nou datorita unei cerinte imperioase a Romania-Film -ului de a face tot mai multe episoade din serialul cu acest personaj intrucat ritmul de doua episoade pe an(atatea putea face un regizor pe an) nu mai era avantajos.

Asa am ajuns sa realizez 4 episoade din serialul sus amintit. Cobar vazandu-mi filmele a avut numai cuvinte de lauda pentru calitatea lor artistica si cu umoru-i cunoscut… – Ia spune-mi Victore, cum de nu ai mai modificat desenul ???

Tot cu acest prilej mi-a daruit o mapa cu schite care m-a surprins. In afara de caricaturile sale, pe care le cunosteam, noile desene mi-au dezvaluit o alta fata a marelui caricaturist.

A fost un om de o sensibilitate deosebita si de un calm inimaginabil. Chiar si atunci cand isi apara punctul de vedere in consiliul artistic o facea cu glasul coborat, pertinent si hotarat in acelasi timp.