Cu ocazia zilei de 1 Martie ofer tuturor vizitatoarelor un martisor muzical alaturi de cele mai calde urari de sanatate, noroc si fericire.
Sa aveti o primavara plina de bucurii!
Animatie, tir, personal, Animafilm, teste, regie, diverse, desene animate, film, etc
Observ de mai mult timp un fenomen, la inceput ca o joaca a tinerilor de a se da “mari” dar vazand ca se intinde ca o molima si cuprinde si mintile unora ce se cred de-acum adulti mi-am pus intrebarea(retorica fireste) – Cui foloseste?
Amestecul de cuvinte straine cu cele neaose sau folosirea titulaturii” originare” a unui spectacol, desi are un corespondent la fel de clar in limba stramoseasca, sunt doar cateva din modul de exprimare “la moda” care au impanzit cotidianul.
” E un tip COOL! BE COOL!
Termenul folosit ridica cel putin doua probleme de interpretare.
Dictionarul englez-roman: COOL= (calm, tihnit, INDRAZNET, PASIV… samd.)
Adica sa fiu INDRAZNET, sau PASIV? Ce are INDRAZNETUL cu PREFECTURA?
De ce “HAPPY HOUR” si nu “ORA DE FERICIRE” – spre exemplu?
O sa mi se motiveze ca asa este “formatul” emisiunii! Aiurea! Formatul emisiunii este CONTINUTUL, modul de desfasurare al programului si nu folosirea ad litteram a denumirii sale. Nu fac nici-o referire la spectacolul lui Catalin Maruta in care gasesc multe lucruri interesante, ci doar la TITLU.
Dealtfel si “DANSEZ PENTRU TINE” este un format de import, NU? Deci se poate schimba titulatura.(Imi placea mai mult “Dansez pentru un vis”!).
Noi nu mai folosim cuvintele dragi care ne infiorau cand le pronuntam:Te iubesc!
Acum sunt al dracului de destept si-i spun celei pentru care am sentimente deosebite, o romanca sadea: I love you! Nu-i asa ca sentimentul exprimat intr-o alta limba e mai “puternic” decat cel exprimat in limba stramosilor nostrii?
Daca nu este niciunul, atunci sa-mi motiveze cineva, cu argumente pertinente si sincere, de ce apelam la cuvinte straine cand le avem pe-ale noastre.
Privesc cu ingrijorare la invazia de expresii, gesturi, comportamente straine culturii si educatiei noastre, ce isi fac tot mai agresiv prezenta, iar noi ca niste oameni toleranti ca suntem, zambim cu bratele incrucisate in fata unui fenomen ce imunda cotidianul. Banuiesc ca ratiunea doar a atipit si ca n-o v-a cuprinde somnul.
Ar fi tragic!
A cunoaste limba altor popoare este o necesitate evidenta pentru a comunica cu cei ce nu vorbesc limba noastra, a avea acces la informatii, a folosi programe ce au un anumit limbaj, samd… dar a ma adresa concetatenilor mei intr-o alta limba, fie ea si engleza, mi se pare prea mult. Eu care am fost obligat sa invat limba rusa in scoala, cu profesori care nu stiau boaba romaneste, numai ca se spera pe atunci ca limba rusa va fi singura limba de comunicare internationala(bine ca n-a fost) imi dau seama ca mai bine invatam altceva in acest timp dar nu a depins de mine.
Snobismul despre care vorbeam mai sus mi-a reamintit un banc.
Undeva, in Ardeal, un tanar de prin sudul tarii, cu rucsacul pe umar, ochelari de soare, blugi decolorati si rupti in genunchi, cum e moda, nu-i asa?…, ratacind drumul spre un sat bihorean, se intalneste cu doi localnici, cu sapele pe umeri, mergand la munca campului. Vrand sa capete informatia necesara, se adreseaza celui mai in varsta: -Good morning sir, do you speak english? Vazand mutra contrariata a sateanului, schimba abordarea: -Sprechen sie Deutch?
Aceeasi expresie nedumerita.
– Lei parla italiana?
-!!!!!
-Vous parler francaise?
Vazand ca toate incercarile sale de a capata informatia au fost sortite esecului, pleaca bombanind despre incultura concetatenilor sai.
Dupa plecarea ratacitului, cel tanar, isi revine din uimire si-l intreaba pe cel mai in varsta: -Pista Baci, ai vazut cate limbi stia omul ala?
– No, si la ce i-o folosit?
Am gasit doua diafilme marca “Animafilm” pe care le-am scanat pentru fanii genului.
Dex-ul spune ca : Diafilmul este un film fotografic ce cuprinde o succesiune de diapozitive pe o tema data si care poate fi proiectat pe un ecran.
Lectura – Desene Marlena Szabo
Explicatia nu este completa deoarece diafilmul nu contine diapozitive in sensul tehnic al cuvantului diapozitiv, ci imagini aproximativ cinematografice(ca dimensiune). Diapozitivele sunt fotograme cu imagini de sine statatoare, in timp ce diafilmul contine o poveste ce are la baza un scenariu. Un diafilm are in medie 35 de fotograme, ca o rola de film foto clasic.
Diapozitivele sunt disparate si inramate separat iar succesiunea lor este aleatorie.
Voinicelul – Ilustratii Dem
Eram la Roma si lucram cu incrancenare la realizarea story-board-ului la filmul Robinson Crusoe. Cu o pauza scurta la pranz, desenam cadru dupa cadru de dimineata si pana seara.
Intr-una din zile, Alberto, patronul societatii IFE Roma cu care realizam aceasta coproductie,ma invita sa cunosc niste oameni de film. Mergem la o casa de publicitate unde fac cunostiinta cu directoarea executiva, cu un director de film de la Cinecitta si cu o actrita din Germania de vest, care avea un rol important intr-un film in care erau implicati cei de fata, mai putin Alberto si cu mine. In discutie s-au facut diferite propuneri cu privire la documentarea mea pe durata sederii la Roma. De comun acord se stabileste ca in prima sambata sa ne intalnim cu totii si sa mergem la un cinematograf sa vedem filmul “Arriva Charlie Brown”, un film de desene animate, plicticos dar util din punctul de vedere al Lip-sync-ului (sincronizarea buzelor pe un dialog preinregistrat), cu atat mai necesar cu cat era pentru prima data cand in Romania se facea aceasta operatiune.
Sambata. La ora la care Alberto trebuia sa ma ia de la hotel, vine directoarea casei de publicitate si-mi transmite scuzele acestuia care
o sunase si-i comunicase o schimbare survenita in ultimul moment dar ca in rest programul a ramas acelasi. Ma urc in masina si dupa circa o jumatate de ora ajungem la cinematograful cu pricina. Aici, ceilalti deja sosisera, ba chiar cativa in plus. Inca un producator, un scenarist si un monteur. Nu putem vedea filmul, deoarece spectacolele tuturor cinematografelor fusesera suspendate pe motiv de greva.
Fiind tarziu, hotaram sa mergem la un restaurant sa luam cina.
Restaurantul. O masa mare(eram sapte doar). Se iau aperitive, se mananca diverse preparate, se beau vinuri alese, cafele, ma rog, dupa gustul fiecaruia. Trec cateva ore bune si discutiile incepusera sa lancezeasca. Majoritatea cascau mai mult sau mai putin discret, priveau tavanul cu un plictis evident.
Restaurantul se cam golise si cum ospatarul se tot invartea in jurul mesei, ba strangand firimituri imaginare sau golind scrumierele si cum nimeni nu dadea semn sa achite consumatia, imi iau inima-n dinti si-l chem sa faca contul consumatiei.
Era pregatita deja o lista cat un pomelnic si mi-o inmaneaza.
Imi arunc ochii pe ea si inlemnesc!
Suma era cu putin mai mica decat diurna pe care tocmai o incasasem de la Alberto, pentru toata perioada sederii mele in Italia. Noroc ca apucasem sa achit hotelul.
Platesc! Nimeni nu face niciun gest sa ma opreasca. In sinea mea il blestemam pe Alberto care-mi crease aceasta incurcatura! Cand am ajuns la hotel, mi-am reconsiderat toate cheltuielile pentru perioada urmatoare. Circa doua saptamani. Luni ma intalnesc cu Alberto la birou si ma intreaba cum a fost.
Ii spun ca nu am vazut filmul din motive de greva si-atat. Nu i-am spus nimic despre povestea cu restaurantul.
Trec cateva zile si Alberto imi face din nou invitatia de a merge in aceeasi formatie la filmul pe care nu l-am putut viziona prima data.
Il refuz. La intrebarile sale insistente ii povestesc cum a decurs intalnirea. Cand am terminat s-a lasat liniste circa doua-trei minute timp in care ma privea fara sa zica nimic apoi dupa ce a clipit de cateva ori imi spune: – Esti un idiot! Cum ai putut sa platesti tu toata consumatia?
– Idiot esti tu! De cate ori ai venit la Bucuresti si ai fost invitat la diferite restaurante, ai platit TU vreun leu?Nici macar nu stii cand se achita consumatia si ma faci tot pe mine idiot? Erai INVITATUL meu si m-am purtat ca atare.
Dupa o pauza in care incerca sa deruleze mental intalnirile noastre de la Bucuresti si fara sa ma priveasca in ochi:
-Unde e nota de consumatie?
Scot pomelnicul si i-l dau. Il citeste in tacere, ridicand uneori din sprancene si dupa ce o reciteste, scoate carnetul de cecuri si-mi completeaza un cec cu suma respectiva si mi-l da fara un cuvant. Trec cateva zile. Apare din nou Alberto si-mi confirma ca sambata mergem sa vedem filmul cu pricina.
Sambata. Scenariul se repeta. Directoarea, scuzele lui Alberto ca a intervenit ceva si nu poate veni, etc., etc.. Intrasem din nou la idei.
La intalnire au mai aparut inca un scenarist si un scenograf. Am ocupat aproape un rand in sala de cinematograf. Rezist eroic la o ora si jumatate de dialoguri.
Subiectul filmului. Un pusti, Charlie Brown, explica prietenilor sai regulile jocului de basseball si atat.
Dupa film, restaurantul, consumatia, cascatul in prelungiri. In final, imi iau inima-n dinti si risc incercand sa repet figura de prima data .Eroare! Chelnerul ma refuza politicos spunandu-mi ca totul a fost deja achitat!Cand? Cum? Habar n-am! Deci pot fi si ei politicosi cu invitatii, nu? Sunt lucruri ce se pot invata!
Dar daca Alberto refuza sa-mi deconteze cheltuielile “nesabuite”?
Si daca a doua oara ar fi trebuit sa platesc fara a-mi redobandi banii?
Brrrr! Nici nu vreau sa ma gandesc!
Cert este ca de atunci am fost tratat ca un invitat la toate intalnirile dar nici Alberto n-a mai lipsit.
Imaginea luata in 1961 reprezinta cursantii dupa orele de desen la Muzeul Satului. Langa profesorul de desen, directorul cursurilor Dl Alexandru Camenita(Papa) cum il alintam noi, nea Niculae Hizan, scenograful majoritatii filmelor lui Gopo si in randul de jos, singurii admisi in sectia de animatie a Studioului Cinematografic “Bucuresti”, Adrian Nicolau, Virgil Mocanu si subsemnatul.
Cu putin timp in urma am avut sansa de a ma reintalni cu cativa fosti colegi, impatimiti ai aceleiasi pasiuni ca si mine, animatia clasica. Cu exceptia lui Costel Seltea, care inca mai realizeaza animatie(in stanga foto) ceilalti doi, Florin Saceanu(in dreapta foto) un reputat pictor de biserici si Marian Mihail(in centrul imaginii) un ilustrator de exceptie, au renuntat la filmul de animatie din aceleasi motive pentru care au renuntat si alti animatori si anume, incertitudinea unei activitati continue si a veniturilor mai mult decat modeste cu care trebuiau sa supravietuiasca.
Pentru a-mi argumenta cele de mai sus, va propun spre delectarea ochiului si sufletului, patru lucrari realizate de Marian Mihail, alese cu dificultate dintre multele ilustratii ce poarta semnatura inconfundabila a autorului lor.
Bravo Mariane!
Ultima perioada a anului a fost plina de evenimente care m-au facut sa retraiesc intens o perioada draga din viata si anume exact cea a consacrarii mele ca autor de film si pedagog. Am derulat cu incetinitorul toate acele momente, am revazut chipuri de care m-am legat sufleteste si sunt mandru ca am avut sansa de a-i cunoaste si a lucra cu multi dintre ei. Mi-au revenit in memorie imagini si intamplari din acea perioada. Iata una din ele. Se intampla in anul 1968 cand conducerea studioului a hotarat sa inceapa niste cursuri de pregatire pentru a descoperi noi talente in arta animatiei. Zis si facut! Se fac testari cu numerosi amatori si dupa ce sunt alesi un numar de circa 30 de tineri, incepe pregatirea lor. In acea perioada lucram cu echipa la filmul “Jos Masca” si nici prin cap nu-mi trecea ca voi ajunge sa particip la pregatirea noii generatii de animatori. Intr-una din seri, ma trezesc cu un coleg ca ma solicita sa predau eu in ora urmatoare intrucat cel ce trebuia sa conduca pregatirea nu a putut veni. Si iata-ma in fata tinerilor fara sa am niciun plan (de fapt nici nu exista vreunul).
Mi-am amintit de perioada mea de pregatire si dupa ce mi-am adus unul din caietele de la cursurile de animatie am inceput sa ma implic tot mai serios in scolirea viitorilor mei colegi. Pentru o pregatire eficienta a viitoarelor cadre de animatori, organizatorii cursurilor au apelat la o tanara de la Institutul de Arte Plastice din Bucuresti pentru a poza nud la orele de studiu rezervate desenului dupa model si ca prin minune la aceste ore atelierul era populat de toti sefii administrativi ai studioului care voiau sa vada pe viu daca cursantii se pregatesc serios sau nu pentru noua meserie!
La aceste cursuri l-am cunoscut pe Dinu Serbescu(al patrulea de la stanga), mai tarziu animator si realizator de filme de animatie, multe dintre ele sub obladuirea TVR, si pe Valentin Cain(al doilea) un foarte talentat animator care la putin timp dupa terminarea filmului Robinson Crusoe la care a si lucrat, a avut ocazia de a ramane in vest unde si-a continuat activitatea la o serie de studiouri de animatie. Ei a fost doar doi dintre absolventii cursurilor din 1968 ce apar in imaginea alaturata. Primul din stanga, Bujor Stefanescu si ultimul din dreapta Lucian Mihaesteanu(Il Maestro) cum este cunoscut in Statele Unite sunt poate cele mai solicitati artisti ai momentului. Cu ei am avut fericirea sa colaborez cativa ani mai tarziu (cred ca prin ’70 -’71),dupa ce au absolvit cursurile de animatie. Cel din mijlocul imaginii,un alt tanar talentat care la fel ca multi romani a ales calea exilului este Mircea Manta .
Imi aduc aminte o intamplare cu el. Nu stiu cum, intr-o discutie pe teme sportive am ajuns la Tir. Eu declarandu-mi completa necunoastere, i-am cerut lamuriri suplimentare si Mircea a inceput sa-mi faca o adevarata demonstratie despre acest sport in care eram total “novice”. La sfarsitul demonstratiei la care el se intrecuse cu un alt coleg la fel de tanar ca si el, Constantin Paun(mai tarziu regizor), sa ma lamureasca cu ce se mananca sportul acesta, ma apropii de masa mea de lucru si dintr-un sertar scot legitimatia de Maestru al Sportului si le-o arat. Va puteti imagina ce figuri au facut. Din pacate despre Mircea nu mai am niciun fel de stiri de foarte multa vreme. Stiu ca a activat ca animator pe coasta de vest a Americii si ca studiourile care l-au solicitat sunt dintre cele mai pretentioase. Sper sa-i fie bine pe unde s-o afla. Aceasta imagine am primit-o de la Bujor si dateaza din 1974.
Cu prilejul Craciunului si Anului Nou, in toiul colindelor stramosesti, va doresc tuturor multa sanatate, fericire si implinirea celor mai nobile ganduri, alaturi de traditionalul La Multi Ani!
Din an în an sosesc la noi
La geam cu Mos Ajun,
E ger cumplit si drumu-i greu
Dar e-obicei strabun.
E sarbatoare si e joc
În casa ta acum
Mai sunt bordeie fara foc
Dar vine un an mai bun.
E veselie si e cânt
În casa ta acum,
Dar nu uita când esti voios,
Române, sa fii bun!
Veniti, veniti de sarbatori
Veniti, veniti cântând
Sa fie rodnic Anul Nou
Si pace pe pamânt!
Sa fie pruncii sanatosi,
Sa creasca nazdravani,
Voi oameni buni si trecatori
Multi ani, multi ani, multi ani!
Recent am intrat in posesia unei imagini care il prezinta pe Olimp in atelierul sau pe vremea cand descoperise noua tehnica de animatie in cartoane decupate si careia i-a dedicat prima parte a activitatii sale artistice.
Olimp Varasteanu a fost absolvent al intitutului de arte plastice Bucuresti a regizat numeroase filme in cadrul studiolui cinematografic Animafilm.
Dumbrava minunata (1986), Anotimpul fericit (1983), Patratel si mingea (1979), Bolovanul (1978), Zmeul (1978), Balanel si pepenii (1977), Pic si Poc – Corbul si vulpea (1975), Pic si Poc eroi fara voie (1974) De la lume adunate (1972) Microfabule (1972), Insule (1970), etc.