Intrebari la care nu am inca raspunsuri:

PC050009In perioada in care a aparut cuvantul STRES pentru prima data in limba romana, o reportera a pus cu condescendenta intrebarea unui truditor al pamantului: – Ce este stresul ? Daca operatorul nu ar fi adus in prim plan mainile muncite ale acestuia, poate ca nu reuseam sa remarc hidosenia intrebarii. Sarmanul om a raspuns : – Cred ca este o floare !
Din acel moment “intelectuala” televiziunii a incetat sa mai existe pentru mine. Si daca ar fi fost o floare ?

***

Imi amintesc de o intalnire cu un om legat puternic de pamant .Cand buruienile napadesc recolta de care depinde viata mea si a familiei ma apuc de prasit, imi spunea el, nu ma fac ca nu vad buruienile, pur si simplu le distrug.
Daca nu le distrug eu, ne vor distruge ele. Chiar ca nu inteleg ce a vrut sa spuna cu prasitul !?!?!

***

Ma uit cu uimire la o multime de straini pe care ii primim cu drag printre noi. Ca o necesitate a relatiilor firesti, ei doresc sa comunice cu cei cu care intra in contact zilnic si se straduiesc sa vorbeasca romaneste cat mai corect. Exista la postul de televiziune B1 (pentru a da doar un exemplu) o moderatoare venita tocmai din Africa si care vorbeste limba romana mai bine ca multi dintre noi. Atunci cum se explica inapetenta unora pentru comunicare, preferand sa se refugieze intr-un limbaj pe care cei din jur nu-l inteleg?

Dialog

Era intr-o toamna calda si linistita. Invitati la o intalnire cu copii din comuna Chiajna, de langa Bucuresti, am plecat impreuna cu colegul meu, Buzea Zaharia si cu reprezentantii Intreprinderii Cinematografice Bucuresti catre locul intalnirii.
Primarul comunei, oficialii locali si alte marimi ne-au asigurat ca filmele sosisera si ca totul este pregatit pentru inceperea actiunii. Locul de desfasurare – caminul cultural -invitati copiii claselor I-VII, intr-un talmes-balmes de nedescris. Sala de proiectie a clubului, s-a dovedit neincapatoare pentru cei peste 200 de copii, invatatorii si profesorii lor si mai presus de toate nu avea nici macar o statie de amplificare.
Dupa o intarziere de circa 10 minute, in care organizatorii se straduiau sa faca liniste, iau taurul de coarne , cum se spune, si intram. In sala o harmalaie ingrozitoare iar interventiile cadrelor didactice aveau efectul unui bobarnac dat in botul unui taur furios. Rog gazdele sa – mi permita sa dialoghez cu copiii. Se uitau la mine cu neincredere in timp ce ma deplasam, de unul singur, catre zona din fata ecranului gesticuland amplu si foarte sugestiv, actiuni nemaiintalnite. In tot acest timp dadeam din gura fara sa spun nimic. Pur si simplu mimam !
Copiii, fiind convinsi ca eu totusi le spun ceva, dar ei nu ma puteau auzi din cauza galagiei, au inceput sa-si dea coate si sa ceara vecinilor mai zgomotosi sa taca pentru a ma asculta. Incet, incet, rumoarea incepe a se calma iar eu dau drumul usor vocii pana cand intreaga sala ma asculta in liniste. Deci se poate si asa !

Ganduri

In atelierul echipei mele, aveam pe pereti, afisate patru maxime indiene, in care am crezut si cred cu incapatanare.
1) Cel ce stie ca nu stie, este un neinvatat ! Invata-l !
2) Cel ce nu stie ca stie, este un adormit ! Trezeste-l !
3) Cel ce stie ca stie, este un invatat ! Asculta-l !
4) Cel care nu stie ca nu stie, este un inconstient ! Evita-l !

Din nefericire, aceasta ultima maxima axiomatica tinde sa devina dominanta !

Doua ore ” balamuc “

darie

In “spatele” personajelor animate, de pe ecran, se afla totdeauna un om – ANIMATORUL.
Animatia, inainte de miscare, este TRAIRE ! Emotiile in toata complexitatea si varietatea lor trebuiesc transferate unor personaje, de cele mai multe ori zoomorfe, acest lucru facandu-l ANIMATORUL , care dincolo de un talent deosebit la desen, trebuie sa fie si un actor, pe care insa nu-l vom vedea niciodata pe ecran.
A existat in lumea filmului de animatie romanesc un astfel de om, care avea ambele calitati dar care a optat in final pentru arta inconfundabila a actoriei, IURIE DARIE ! Ar fi fost un formidabil animator .
Toti am vazut filme de “animatie” si ne-am dat seama in ce masura unele ne emotionau si altele nu, dar nu ne-am pus intrebarea… DE CE ?
Diferenta este tocmai in aceasta zona a transferului afectiv catre interiorul spectatorului si cel pur formal in care acesta, suporta un bombardament de informatii pe care nu are timp sa le “rumege” si de cele mai multe ori, tinea, de modul in care ii transmiteam acest lucru, uneori aiurea, fara continut si cu sensuri incifrate pe care le intelegeam doar noi. Dar oare chiar le intelegeam?
Eu am optat pentru animatia “clasica”, bogata, plina de miscare, expresiva, iar faptul ca majoritatea filmelor romanesti de animatie nu aveau dialog, m-a determinat sa folosesc gestica ca limbaj universal in a sublinia cat mai clar relatia dintre personaje. Aceasta optiune presupunea un efort din partea eroilor nevazuti ai filmului de animatie – ANIMATORII !
Activitatea continua la un film ii uzeaza,iar acestia nu mai pot, la un moment dat sa redea o traire noua cu aceeasi convingere si atunci intervine un blocaj psihic din care animatorul trebuie scos, dar nu oricum, ci intr-un mod relaxant. Asa a aparut – “doua ore BALAMUC”. Ce insemna asta ?
Inventii 1

Timp de aproximativ doua ore, fiecare deseneaza ce-i trece prin cap, fara nici o legatura cu filmul, dar sa inventeze cele mai aiuristice desene dar si mai hazoase, nemaivazute pana atunci.
“Balamucul” nostru a fost preluat si de alte echipe si la un moment dat, devenise un fel de “balamuchiada”.
Incerc sa redau, fara pretentia de a fi foarte exact, unele din “imaginile” de atunci. Astfel: Calculator de prima generatie, acul de cusut pentru tighel dublu, serviciu de baut monobloc, sifon economic, oala de noapte confort 2, pahar cu picior, masina de scris pentru incepatori, macaz pentru tramvaie, sonerie comuna pentru locatari sau revolver pentru sinucigasi, sunt doar o infima parte din creatiile participantilor la “Orele de balamuc”.
Inventiile din acea perioada au fost mult mai multe dar cred ca este suficient pentru a exemplifica cata “nebunie” trebuie sa existe, pentru a face atatea lucruri traznite. Intr-adevar ne relaxam si puteam dupa aceea sa ne continuam activitatea cu alt tonus.

Unde sunt filmele romanesti de animatie ?

Dupa ultimele aprecieri, exista peste 1500 de filme de animatie romanesti realizate de-alungul timpului dar care zac acoperite de neglijenta unor functionari, in Arhiva Nationala de Filme, in conditii de conservare, greu de descris.
desene animate1

Televiziunile prefera sa programeze filme de animatie straine care de multe ori, calitativ, sunt sub productiile autohtone dar snobismul si gustul indoielnic al unora fac imposibila programarea productiilor romanesti.

desene animate2

Mi s-a intamplat la Calarasi, acum doi ani, la o intalnire cu copii din clasele I – IV, sa desenez in fata lor un personaj foarte indragit si cunoscut pana in ’89 – Mihaela. Cand toata sala a inceput sa scandeze: MI-HA-E-LA, MI-HA-E-LA,am ramas surprins ca desi acesti copii s-au nascut dupa mai bine de 10 ani de cand filmele noastre au disparut de pe micul si marele ecran, au recunoscut personajul. Nici acum nu-mi explic de unde o cunosteau pe Mihaela ?!?

Mihaela1

Imi poate spune cineva ? Ce ar trebui facut ca filmele noastre sa fie vazute ? Pe cine ar trebui sa sensibilizam pentru a scoate din uitare filmele ale caror autori au inceput sa piara ca si filmele lor? Gopo, Liviu Ghigort, Stefan Munteanu, Iulian Hermeneanu, Laurentiu Sarbu, Olimp Varasteanu, Florin Anghelescu, Bob Calinescu, George Sibianu, Artin Badea, Nell Cobar, Matty Aslan, Eduard Sasu, Jan Moraru, Constantin Popescu, Pascal Radulescu, Lucian Profirescu, Dinu Petrescu, Calin Giurgiu, Adrian Nicolau, Zaharia Buzea, Angela Buzila, nu mai sunt printre noi si cred ca filmele realizate de ei de-alungul timpului meritau o soarta mai buna, nu uitarea, iar copii zilelor noastre au dreptul sa le vada si sa le judece. Filmul de animatie romanesc a incetat sa mai existe ! Pacat !

desene animate

O fotografie din arhiva personala facuta la studiourile Buftea in 1963.

Buftea animatie

Anda Calugareanu

anda calugareanu1

Cu Anda Calugareanu,pe care o ascultasem cu mult timp inainte si a carei voce avea ceva cu totul si cu totul deosebit, am inceput sa colaborez pentru prima data la filmul de lung metraj “Robinson Crusoe”. Talentul deosebit, inventivitatea si spontaneitatea ei m-au determinat sa-i ofer dialogurile, de cele mai multe ori orientative, lasandu-i libertatea de a-si folosi propriile-i cuvinte pentru a pune cel mai bine in evidenta trairile personajului. Intra in personaj cu o usurinta uluitoare iar vocea ei dadea viata eroului pana in cele mai mici amanunte. Pe Anda trebuia sa o lasi sa se joace. Vineri este un astfel de exemplu. Despre inventivitatea ei amintesc doar o secventa din film si anume partea in care Vineri si prietenii sai erau urmariti de o armata de canibali ce scandau in ritmul alergarii: UNGHA, DUNGHA, PAPADUNGHA !
A fost doar una din multele gaselnite ale Andei. Papadungha a devenit mai apoi, parte fireasca in dialogurile care faceau referire la Bongo-Bongo, capetenia canibalilor. Se implica total in film iar usurinta cu care traia personajul a determinat si alti colegi sa apeleze la talentul ei de exceptie. Ultima noastra colaborare a fost la cel de-al doilea lungmetraj al meu, “Uimitoarele aventuri ale muschetarilor”. Am suferit nespus de mult cand ne-a parasit prematur.
Imi voi aminti mereu de EA cu mult drag !

autograf Anda Calugareanu2

Robinson Crusoe (II)

canibal

Una din dificultatile majore la acest film, a fost realizarea – lipsync-ului – (sincronul miscarii buzelor pe un dialog preinregistrat) facut pentru limba engleza si descifrat cu foarte multa atentie in Italia. Acest lucru s-a simtit cel mai bine, cand pe dialoguri in limba romana, sincronizarea nu mai “cadea” la fix cum ar fi trebuit, dar era o conditie contractuala pe care a trebuit sa o respectam. Cert este ca numai un avizat observa nepotrivirile iar cand sunt adaugate si celelalte “ingrediente”, miscarea, muzica si efectele sonore chiar ca nu mai deranjau.
Partea italiana a beneficiat de aportul omologului meu, Franceso Guido – Gibba, un regizor deosebit de talentat, care a realizat versiunile engleza si italiana ale filmului, asa cum fusese prevazut de partile semnatare.
Filmul trebuia sa iasa in avantpremiera in Romania pe data de 25 mai la cinematograful Capitol.
Cu o saptamana inaintea evenimentului, filmul este cerut din nou la Consiliul Culturii, si in cursul serii aceleiasi zile, mi se comunica – Filmul nu are bun de difuzare – decizia apartinandu-i lui Dumitru Popescu.
A doua zi ma duc in audienta la directorul general al cinematografiei care m-a primit si care a incercat in fel si chip sa apere decizia absurda a sefului sau.
– Tov. Antonescu, filmul nu merge pentruca apar negri si nu ne putem permite sa suparam vreun stat african cu care avem relatii… asa si pe dincolo.
– Nu sunt africani, este o rasa inventata!
– Cum e mai rau! Daca albii erau negrii si invers, filmul mergea !
Si uite asa filmul a fost pus la index.
Un personaj descurcaret de la Romaniafilm si care fusese parte semnatara a contractului cu partea italiana, s-a grabit sa mai faca o “afacere” pe seama tarii, vanzand partii italiene toate drepturile asupra filmului si cedandu-i negativul si banda internationala, azi Romania fiind in imposibilitate de a mai obtine vreo copie dupa acest prim film de lung metraj de animatie realizat la noi. Azi filmul circula in lume doar in varianta italiana.

robinson4cadru robinsonrobinson antonescurobinson crusoe3

Multumesc Toma Caragiu

caragiu

In perioada in care cautam actori pentru voci, iarna anului 1973 – 74 , impreuna cu prietenul meu, actorul Mircea Basta, am ajuns la teatrul Bulandra. Aici am poposit in cabina lui Toma Caragiu, care impreuna
cu Clody Bertola , se delecta cu o gura de vin fiert inaintea inceperii spectacolului, dar pe care nu l-am putut convinge sa adere la aceasta actiune, motivand ca are foarte multe contracte de onorat si nu vrea sa para neserios facand o promisiune fara acoperire. Ce m-a uimit, motiv pentru care va povestesc cele intamplate, esta ca in timpul cand noi dialogam s-au facut doua anunturi in cabina, prin difuzor: -Actorii sunt rugati sa intre in scena! Fiecare anunt prefigura inceperea spectacolului, dar discutia continua. La al treile gong, urmat de apelul deja cunoscut,Toma Caragiu se opreste din discutie, ca si cum nu ar fi existat pana atunci, scoate din buzunarul hainei o hartie pe care era scrisa prima replica din piesa si iese intrand in tunelul ce ducea spre scena. Am parasit teatrul cufundandu-ne in frigul de afara cu sentimentul de respect deosebit pentru ceeace inseamna viata unui actor. Era prima data cand vedeam culisele, fata nevazuta a unor mari trairi. Multumesc Toma!

toma caragiu

Robinson Crusoe (I)

 

Robinson

In 1974 am terminat lungul metraj Robinson Crusoe (in varianta italiana – Il Racconto della Giungla), cu o durata de circa o ora si jumatate, pentru care am folosit mai bine de 300.000 de desene (fara a pune la socoteala schitele), deci numai desene acceptate, si peste 100 de decoruri.

robinson1

Daca am fi pus desen langa desen, am fi realizat o poteca lata de 35 de centimetri si lunga de peste 1,5 kilometri, fara a vedea acelasi desen de doua ori.

robinson articol

Am beneficiat pentru realizarea lui, de cei mai buni animatori ai momentului din studiou ca Baciu Valentin, Roland Pupaza, Eduard Sasu, Badea Artin si Valentin Cain – De retinut ca in maniera clasica in care a fost realizat filmul erau necesari cel putin dublu numarul lor. Dar nu-i aveam! Am beneficiat de o echipa de actori care si-au adus contributia la sublinierea individualitatii personajelor, adevarati maestri, desi majoritatea faceau postsincron pentru prima data la un film de animatie. Voci ca ale Andei Calugareanu (Vineri), Nucu Paunescu (Bongo-Bongo, capetenia canibalilor) Horia Caciulescu (Poll, papagalul vesnic baut), Ion Caramitru (Robinson), Mircea Basta (Daniel, cainele somnolent), Simion Valeriu (Jolly-Joker pentru canibali) si nepretuitele Alexandrina Halic si Louisa Derderian Marcoci (vocile pisicilor Lip si Lap,vesnicele indragostite) vor ramane de neuitat in istoria filmului de animatie romanesc.

bongo bongo2

bongo bongo

In vizita la Vakhtang

Intr-una din zile, suntem invitati la familia Bakhtadze acasa. Nina Nicolaevna, rusoaica de origine,dar probabil ceva mai aparte, daca s-a dus tocmai in Caucaz cu Vakhtang, era scriitoare de literatura pentru copii si scenarista la studioul de animatie.
In mijlocul mesei” trona”, intr-o tava impunatoare, un purcel rumenit si cu nelipsitul mar in gura. Dar nu despre calitatile de gospodina ale Ninei vreau sa povestesc ci depre fata de masa asternuta special pentru cei ce-au calcat pragul casei amfitrionilor nostri. Ce avea atat de special aceasta fata de masa? Avea cam doi metri pe unu-jumatate si ….atentie ! era APROAPE PLINA de autografe, desene, iscalituri si chiar versuri ce apartineau celor ce fusesera oaspeti ai familiei.
Absolut toate acestea erau brodate de Nina in functie de culorile utilizate de invitati, iar dupa aceea prin spalare, ramaneau asternute, intr-o broderie suigeneris, pentru posteritate. Printre ele am recunoscut “omuletul” lui Gopo si multe alte personaje si autografe ale unor personalitati din lumea filmului si nu numai. Am fost rugati sa continuam traditia si sa ne punem “semnatura” pe fata de masa. Am gasit cu greutate un loc si le-am facut pe plac gazdelor.