FLUXUL TEHNOLOGIC AL FILMULUI DE ANIMATIE PE INTELESUL TUTUROR -5-

– PERIOADA ANIMAFILM –

     Urmatoarea operatiune – MIXAJUL.

     Cum de cele mai multe ori, pentru sonorizare se foloseau 3 si chiar mai multe benzi de sunet ( pentru efecte, muzica, dialoguri, etc. ). toate aceste benzi erau transpuse pe o singura banda magnetica de 35 mm ( Mixajul ) in asa fel incat la ascultarea acesteia puteam auzi toate sunetele si zgomotele montate ( coloana sonora ).

     Benzile de 17,5 mm. latime, erau ” incarcate ” in film-fonografe si se copiau sincron in timpul mixajului pe o singura banda. Daca erau mai multe benzi decat film-fonografe ( noi aveam trei ),  se faceau atatea copieri pana se obtinea mixajul definitiv pe o singura banda lata de 35 mm.

film fonograf

     In timpul mixajului, inginerul de sunet, tinand seama de indicatiile regizorului era atent la un corect echilibru sonor evitand distorsiuni nedorite ale sunetului, atenuand, intarind sau subliniind cu efecte ,produse de mixer, anumite sunete . De exemplu, daca intr-un loc muzica sau efectele sonore erau prea puternice, “ acoperind “ dialogul, inginerul de sunet “cobora” benzile zgomotoase, “ridicand” banda cu dialoguri, protejand astfel inteligibilitatea acestora din urma, sau unele sunete erau reverberate in functie de necesitati. La aceasta operatiune erau invitati uneori, monteuza si regizorul muzical.

      Odata mixajul terminat urma faza aprobarii.

      Intai in studiou, unde directorul si consiliul artistic vedeau filmul. Daca nu erau  probleme, filmul era trimis la Consiliul Culturii pentru avizarea oficiala.

      Filmul era vizionat in faza de doua benzi ( IMAGINEA + MIXAJUL SUNETULUI )

      Dupa aprobarea primita de la Consiliul Culturii, se incepea montarea negativului de catre MONTEUZA NEGATIV.

  •   Nota. Pelicula negativa avea imprimata pe una din margini, o numerotare crescatoare din 16 in  16 fotograme cu cate o cifra. Dupa developare, prin copiere acestea se regaseau pe pozitiv, astfel incat, de exemplu; cifrei 12.376 ii corespundea aceeasi imagine si in negativ si in pozitiv. Monteuza negativ urmarea cifrele fotogramelor din pozitiv si unde era o taietura, exact in acelasi loc taia negativul si il lipea de urmatoarea scena. In final, prin suprapunere, imaginile corespundeau de la prima pana la ultima fotograma pe ambele pelicule.
  • Nota. Scenele copiei de lucru pozitive erau ” lipite ” una dupa alta cu ajutorul scociului transparent,( pentru eventuale interventii in imagine ), iar la montajul negativ se folosea lipirea lor cu acetona, considerandu-se operatiunea ca fiind definitiva.

      Negativul montat si sunetul mixat mergeau la LABORATOR unde dupa TRANSPUNEREA OPTICA a mixajului, acesta impreuna cu negativul erau copiate si se obtinea o prima COPIE POZITIVA ( imagine cu sunet ). Restul operatiunilor, etalonajul, copiile internegative si interpozitive, etc. nu mai tineau de preocuparile realizatorilor, fiind o chestiune de distributie a producatorului. Pe atunci, ROMANIAFILM.

  • Nota suplimentara pentru filmul de desen animat.

      Asistentii de regie, conturistii, coloristii si operatorii truca cu asistentii lor, in timpul manipularii acetofanelor, purtau manusi subtiri de bumbac pentru a evita orice amprentare nedorita ce putea crea eventuale reflexe parazite in timpul filmarii.

In general, acesta era fluxul tehnologic al filmului de animatie in perioada existentei Studioului ANIMAFILM.

Sfarsit

FLUXUL TEHNOLOGIC AL FILMULUI DE ANIMATIE PE INTELESUL TUTUROR-4-

– PERIOADA ANIMAFILM –

Partea patra

       De aici incolo, fluxul tehnologic este identic pentru toate genurile de animatie.

       Pelicula filmata ( NEGATIVUL ) era trimisa la LABORATOR, unde era DEVELOPATA si returnata studioului impreuna cu o  COPIE POZITIVA COLOR de lucru. MONTEUZA, asistata de regizor, incepea impartirea scenelor filmului, dupa identificarea clachetelor cu titlul filmului si numarul scenei filmate .

      Se incepea insirarea scenelor conform ordinei din story-board , “in general” Sc. 1, Sc, 2,…..etc., pana la ultima scena a filmului. Am spus insirarea scenelor “in general”, dar ordinea finala  a scenelor o stabilea regizorul. El  hotara inversarea, alternarea, scurtarea si chiar eliminarea unor scene daca nu corespundeau  viziunii pe care o avea asupra intregului film. Acesta este montajul imaginii pozitive.

  • Nota. La filmarea color, pentru economie de timp si pastrarea decorului in buna stare, se obisnuia atunci cand un decor era prezent in mai multe scene, acestea sa fie filmate in continuare conform indicatiilor pentru fiecare, identificandu-le prin clachete.  Ex. Pe decorul scenei 5 se filmau si scenele 23, 31, 32, 46 si 70 urmand ca la montaj, fiecare sa fie inserata la locul ei conform story-board-ului.

      Faza urmatoare era SONORIZAREA.

      Din motive economice, banda magnetica de 35 mm ( aceeasi latime cu pelicula de film ) era taiata in lungime, obtinandu-se doua benzi de 17,5 mm.

      Din laborator se procura pelicula (material compromis tehnic, Blank sau resturi de la filme diverse,  de regula de la filmul jucat ) si se proceda la fel ca la banda magnetica, taindu-se in lungime si obtinandu-se in final bobine cu latime de 17,5 mm – asa zisa LINISTE .

      Acest lucru insemna ca aceasta banda ( pelicula ) in sine nu putea fi folosita  sonor ci doar pentru impanare cu portiuni de banda magnetica inregistrate cu efecte, dialoguri sau muzica, la intregul film.

      Pentru aceasta operatiune, regizorul apela la INGINERUL DE SUNET.

      Acesta, putea solicita ajutorul unui REGIZOR MUZICAL in cazul aranjamentelor muzicale, sau RUMORISTILOR (creatori de efecte sonore) , daca din fonoteca lipseau efectele solicitate de catre regizor) si ajutat de monteuza “impana” benzile de LINISTE cu muzica, zgomote, efecte div., pe toata lungimea filmului.

      In cazuri de exceptie, cand filmul avea dialoguri, acestea trebuiau inregistrate intr-un studiou special iar operatiunea de POST-SINCRONIZARE, solicita actorii sa dea replicile eroilor din film in SINCRON cu miscarea  buzelor personajelor ( lip-sinc ), la aceasta operatiune participand REGIZORUL, INGINERUL DE SUNET,  MONTEUZA, si bine-nteles ACTORII.

      Benzile inregistrate, erau montate apoi sincron cu buclele de imagine respective in locurile stabilite in film.

      Daca se apela la un COMPOZITOR pentru a scrie muzica filmului, de regula, dupa o discutie si o vizionare a materialului filmat, compozitorul cronometra secvente, cauta sincroane, masuri muzicale, etc., apoi isi incepea munca.

      Cand muzica era gata si putea fi ascultata apela la regizor pentru o prima auditie. Daca era cazul, se faceau  observatii,  corecturi pana cand totul era OK. Dupa aprobare,muzica era transpusa pe banda magnetica profesionala ( cu perforatii identice ca la imagine ), apoi inginerul de sunet sau monteuza monta ( insira ) muzica si o prezenta regizorului.

  • Nota.  In marile studiouri, muzica era “scrisa” inainte de inceperea animatiei. Erau descifrate sincroanele si transpuse pe listele de expunere de la inceputul si pana la sfarsitul animatiei. Acelasi lucru se facea si pentru DIALOGURI, ele fiind preinregistrate, descifrate pe consoane, vocale si durata in fonograme/fotograme pentru fiecare sunet, apoi inmanate animatorilor odata cu Lay-out-ul pentru a realiza LIP-SINC-ul, (sincronizarea animarii buzelor eroilor cu sunetele pronuntate).

Va urma

FLUXUL TEHNOLOGIC AL FILMULUI DE ANIMATIE PE INTELESUL TUTUROR -3 –

– PERIOADA ANIMAFILM –

Partea treia

         Rolul INTERMEDIARISTULUI era acela de a completa cu desene spatiile dintre capetele stilizate conform schemelor stabilite de animator. In final miscarea putea fi urmarita suprapunand desenele, ele aratand ca un evantai sau o diagrama, in care vedeam toate personajele in desfasurarea miscarii.

capete animatie

       Animatia realizata de acestia era apoi  controlata de ASISTENTUL de REGIE ( functie doar la filmul de desen animat ). Odata controlata, animatia pe calc / hartie, era filmata la truka , pe o pelicula alb/negru cu contrast mare obtinandu-se PROBELE de MISCARE ( Line Test ), care erau vizionate direct in negativ ( desenele in creion aparand albe pe un fond inchis )

      Astfel membrii echipei ( regizor,animatori, intermediaristi, stilizatori si asistentul de regie ) luau contact pentru prima data cu faptul artistic (miscarea eroilor).              

      Regizorul facea recomandari iar scenele aprobate erau preluate de asistent, controlate si trimise in sectia de CONTUR pentru copierea lor pe acetofan ( o folie din plastic de circa 0, 15 – 0,17 mm . grosime, speciala pentru filmul de desen animat )

acetofan contur

     Dupa conturarea scenelor si verificarea lor de catre asistentul de regie, erau predate sectiei de CULOARE unde erau colorate conform tipajelor stabilite.

culoare
  • Nota. Colorarea se facea pe verso-ul acetofanului pentru a se pastra detaliile desenului.

     Dupa colorare, desenele erau din nou controlate pentru a se depista eventuale erori.

In tot acest timp SCENOGRAFUL realiza decorurile conform cu Lay-out-ul si cu indicatiile regizorului.

      Odata terminata colorarea acetofanelor, se incepea FILMAREA COLOR.

OPERATORUL, cu story-board-ul  alaturi, incepea filmarea la truka verticala a scenelor cu celuloidele colorate impreuna cu decorurile aferente.

Trucile pentru desen animat erau prevazute cu peg-bar-uri ( semne de lucru ) identice cu cele folosite de animatori, intermediaristi, conturisti si asistenti.

      La filmare participa regizorul care impreuna cu operatorul, stabileau conditiile filmarii ( cadraje, miscari de aparat, efecte cinematografice gen, fondu-uri, inlantuiri, etc. )

      La inceputul fiecarei scene, operatorul,  filma cateva fotograme cu clacheta filmului respectiv si numarul scenei. Aceasta operatiune era necesara pentru identificarea fiecarei scene din film atunci cand se ajungea la montaj.

      La filmele de papusi, obiecte, etc., odata cu inceperea FILMARII color la truka orizontala, incepea si ANIMATIA. animatorul miscand “personajul” ( papusi, obiecte, etc. ) in decorul tridimensional realizat, dupa schitele scenografului, in atelierul de constructii decor si machete.

  • Nota. La filmul de papusi si obiecte animate “personajele” filmului  erau tridimensionale identice cu cele prezentate la intrarea in productie. Materialele folosite era foarte diverse; lemn de balsa,pluta, polystyren expandat, latex, styplex, plastilina, lemn, lana, placaj,  coceni de porumb, papier marche, piatra, sticla si pana la ace cu gamalie, tutun etc., practic orice material care participa sub o forma sau alta la realizarea animatiei.  In ultima perioada, membrele papusilor se confectionau din sarma de plumb rasucita din patru – cinci fire groase de circa 1 mm. fiecare). Motivul era acela ca in timpul animarii, personajul trebuia sa faca fata multiplelor deformari, sa ramana nemiscat pentru a fi filmat si sa fie usor de manevrat. Asa s-a ajuns la sarma de plumb. Cele din alte materiale, ca fier sau cupru, se rupeau des si papusa trebuia refacuta.Papusile, erau apoi imbracate in diverse materiale textile, unele chiar crosetate pe masura. In functie de plastica filmului, decorurile se realizau din diferite materiale, sub forma de machete liliputane si colorate in functie de cerinte.
  • Nota. La filmul de cartoane decupate, se decalcau desenele pe carton ( precum cel folosit pentru dosare ), se colorau pe o parte, se decupau  iar pe partea opusa celei colorate, se vopseau cu negru mat. Aceasta opertatiune era necesara pentru faptul ca personajele animate erau asezate, la filmarea cu truca orizontala, pe un cristal prin care se vedeau decorurile din planul secund si daca nu erau vopsite cu negru, se reflectau in acel cristal, lucru inacceptabil.

Va urma.

FLUXUL TEHNOLOGIC AL FILMULUI DE ANIMATIE PE INTELESUL TUTUROR -2-

– PERIOADA ANIMAFILM –

Partea doua

      REGIZORUL creea LAY-OUT-ul intregului film, sau cand nu era desenator, apela la un animator cu experienta in domeniu. Aceasta operatiune este specifica doar filmului de desen animat, lipsind la celelalte genuri ( papusi, cartoane, etc.,)

Lay-out-ul fiecarei scene, continea in detaliu, toate indicatiile cuprinse in Story-Board si necesare realizarii animatiei precum; schite cu miscarea personajelor, schite ale decorului,cadrul ( field ) la care se filma, toate la dimensiuni 1/1 plus durata ( timming ) in secunde si continutul actiunii.

     Odata realizat acest lucru se intra in faza de ANIMATIE.

     In scopul realizarii acestei etape a filmului, echipei i se repartiza un numar de ANIMATORI, DESENATORI intermediaristi, si cand era cazul, STILIZATORI.

     Regizorul explica animatorilor ce au de facut si cand lucrurile erau clare, acestia treceau la realizarea desenelor.

  • Nota. Pentru mentinerea si controlul miscarii, animatorii foloseau un gen de rigla ( semn de lucru/ peg-bar ) care era prevazuta cu trei stifturi metalice in care se pozitionau calcurile si mai tarziu si acetofanele ( perforate asemanator pentru a fi conturate). La inceput desenele se conturau cu tocuri cu penite topografice iar mai tarziu cu stilouri Rotring cu varfuri de grosimi diferite. Unele contururi ale eroilor erau realizate color. La celelalte tipuri de filme,( papusi, obiecte, etc.), nu erau necesari intermediaristi si nici stilizatori, iar animatorii erau specializati in animatia sub aparat chiar in timpul filmarii.

     Animatorul defalca miscarea in niste desene statice, dispuse la distante variate, fiecare asemenea desen  ( cap de miscare ) avand stabilit printr-o schema, numarul de desene ( intermediarele ), care trebuiau introduse intre doua capete si modul cum vor fi spatiate. ” Piesa ” cea mai importanta, alaturi de desene ( capetele de miscare ) si realizata de animator era jurnalul de filmare ( exposure sheet ) care stabilea cum anume vor fi filmate desenele precum si efectele utilizate la scena respectiva, inclusiv durata acestora. Ex. Sfarsitul scenei se termina printr-un fondu inchidere in 32 fotograme.

  • Nota. Lista de expunere, prin modul cum sunt filmate desenele, exprima miscarea cu toate trairile si nuantarile sale. Acolo erau toate emotiile eroilor. Cu desene impecabile dar cu un jurnal de filmare prost facut, animatia, din punct de vedere emotie nu facea doi bani. Se misca, dar nu traia.
  • Nota. Timpul cinematografic pentru filmul clasic, pelicula de 35 mm este de 24 de fotograme / secunda, sau un metru de pelicula = 52 fotograme. Listele de expunere ( exposure sheet ) erau imprimate pentru cate un metru fiecare.
  • Nota. Peste ani, a aparut o functie noua, cea de STILIZATOR, care curata si corecta, daca era  cazul, fiecare desen realizat de animator in asa fel incat sa semene cu tipajul stabilit la inceputul filmului.

         Ex. Daca un personaj avea la haina trei nasturi si animatorul l-a desenat cu doi, stilizatorul corecta toate desenele in asa fel incat absolut toate sa aiba acelasi numar de nasturi ( trei ).

         La Animafilm nu exista aceasta activitate, ea aparand mult mai tarziu odata cu realizarea conturarii si colorarii computerizate. Pana la aparitia stilizatorilor, activitatea acestora o prestau animatorii si intermediaristii, controlati de ochiul atent al asistentei de regie.

Va urma

FLUXUL TEHNOLOGIC AL FILMULUI DE ANIMATIE PE INTELESUL TUTUROR.

– PERIOADA ANIMAFILM –

sigla Animafilm

Partea intai.    

     Scenariile, in forma literara erau discutate in prealabil cu REDACTORUL si REGIZORUL viitorului film. Discutiile continuau apoi  in cadrul Consiliului Artistic al Studioului Animafilm. La acesta participau Directorul studioului, SCENARISTUL, regizorul care urma sa-i dea viata filmului, redactorii studioului si cativa regizori cu experienta . Rolul consiliului era acela de a limpezi eventualele neclaritati in tratarea subiectului, sugerandu-se variante posibile de exprimare regizorala.

     Dupa aprobare, se intra practic in productie.

     Apare un nou personaj, SEFUL de PRODUCTIE ( echivalentul DIRECTORULUI DE FILM la FILMUL JUCAT ), care impreuna cu regizorul stabilesc DEVIZUL FILMULUI ( costurile, necesar materiale, oameni, planul calendaristic, etc.)

     Se trecea apoi la realizarea Story-board-ului ( decupajul regizoral ilustrat ), prezent la toate genurile de animatie.

     Acesta semana cu desfasurarea unei benzi desenate, in care scenele , toate  numerotate , aveau indicatii precum durata in secunde, continutul fiecarei scene pe scurt si eventual indicatii pentru dialog. Tot aici sunt marcate prin cadre alaturate, panoramicele, schimbarile de cadratura, (ex. De la plan general la prim-plan, etc.). Story – board-ul continea directia miscarii in si intre cadre ca si dimensiunile cadrelor ( planuri generale, planuri medii, prim-planuri, etc.). Scenele mai aveau mentionat numele/numarul decorului folosit in fiecare scena. Era practic indrumarul filmarii si al montajului.

  • Nota. Nu exista un standard al formatului story-board-ului. Fiind o chestiune personala si orientativa, regizorii au realizat tipuri diferite de story-board-uri in maniera cea mai convenabila pentru ei si practic, nici la serialele facute de mai multi autori, acestea nu se regaseau ca identitate.

     Acest lucru, la Animafilm  era realizat de regizor (in 99, 9 % din cazuri ) sau se apela la un specialist in domeniu.

story-board

Se stabileau personajele filmului ( model sheets ) si culorile lor.

     De cele mai multe ori, erau facute tot de regizor, sau se solicita ajutorul unui desenator creator de personaje.

     Un alt membru al echipei viitorului film era SCENOGRAFUL, care indrumat  de regizor, stabilea si executa, toate decorurile necesare filmului de desen animat si cartoane decupate, sau cu ajutorul tehnicienilor din atelierul filmelor de papusi, in cazul acestora din urma.

  •  Nota. Culorile personajelor erau codificate cu titlul filmului si numeric ( atlasul de culoare al filmului ) pentru a nu se confunda culorile stabilite cu eroii altor filme. Ex. Film Robinson. personajul POLL; cap 13, pleoapa si interior cioc 26, ochi 1, cioc 22, limba 8, corp 17,  etc. si sunt stabilite de regizor si scenograf in deplina armonie cu grafica filmului. In functie de complexitatea filmului, numar de eroi, dimensiunile eroilor, etc., se pregateau, cu aproximatie,cantitatile necesare pentru fiecare culoare in parte in asa fel incat, absolut toti eroii acelui film sa fie colorati conform modelului stabilit initial.
Robinson Crusoe – Poll
  • Nota. Combinarea culorilor, din lipsa unui laborator de specialitate, se realiza in studiou, amestecandu-se in mojare de portelan, diferite culori pana la obtinerea tonurilor dorite. De multe ori, nici culorile de baza nu corespundeau ca nuanta ( ex. Vermillion-ul avea uneori nuanta apropiata de orange si trebuia corectata ). Fiind vorba de cantitati importante de guasa, se prefera aprovizionarea cu culori a caror data de fabricatie era similara la toate. Fondul Plastic de la care ne aprovizionam, nu facea nuante la cerere si trebuia sa le combinam noi prin metodele empirice aratate mai sus. Pentru a va demonstra greutatile intampinate in realizarea guasei pentru acetofan voi aminti doar liantul special – AGLUTINANT – care uneori nu corespundea calitativ la culorile existente si atunci s-au experimentat diverse solutii pentru ca guasa sa adere la suportul transparent, sa fie sicativa si sa nu se exfolieze dupa multimea de utilizari.  In timpul lucrului, guasa, fie se lipea de foita de protectie dintre acetofane fie crapa in timp ce se usca in clasoarele destinate acestei operatiunui. Solutia ” ideala ” a fost un gen de liqueur Bitter care daca era dozat corespunzator putea fi utilizat cu bune rezultate.Cel care “i-a dat de cap”, problemei a fost conu’ Culai ( scenograful Nicolae Hizan ).
  • Nota speciala. In perioada in care am activat la Buftea, culorile pentru filmul de animatie erau realizate in Laboratorul de Grima si Culori din cadrul Centrului de Productie Cinematografica – Buftea si absolut toate erau de o calitate exceptionala, pornind de la pastilele de acuarela, tuburile de tempera si terminand cu guasa pentru acetofane. ( La conducerea acestui laborator era ing. M. Sufana ).

      Va urma.