Category: Personal

Sächsische Schweiz sunt traversati de Elba fiind situati aval de orasul Dresda si fac parte din muntii Elbsandsteingebirge (Muntii Elbei).

La est muntii se continua cu Lausitzer Bergland (regiunea de coline Lausitz), iar in vest cu muntii Erzgebirge (Muntii Metaliferi). Partea muntoasa care se continua pe teritoriul Cehiei poarta denumirea de Böhmische Schweiz.

Cea mai mare inaltime a regiunii o are Große Zschirnstein (Marele Zschirnstein).(wikipedia)

Foarte aproape de Dresda, undeva pe malul Elbei, aproape de granita cu Cehia, este o zona superba.
Nemtii o numesc Elvetia Saxona.

Relieful este cel care te impresioneaza in primul rand.Stanci ciudate care tasnesc parca din pamant. Accidente naturale, ca un joc fara logica al naturii cu materia . Absolut superb.
Dar ca peste tot in lume, omul simte nevoia sa i se acorde importanta si sa-si puna amprenta pe natura.
N-am vazut pomi scrijeliti cu inimi strapunse de sageti si cu initialele sapate pana la suferinta in sarmanul copac. Nu, n-am vazut!

Am vazut in schimb stancile ce fusesera mutilate, probabil cu baioneta, si ne aminteau noua sarmanilor muritori ca: Igor, Sasa, Aliosa, Ivan, Liuba, Natasa, Svetlana, etc…  au trecut pe acolo inaintea noastra.

In 1968, vizitand studioul Soiuzmultfilm, am avut nefericita inspiratie sa apelez la toaleta institutiei. Un coleg de breasla din Moscova se ofera sa ma indrume si dupa ce ajungem la demisol, se opreste in fata unei usi si-mi face semn ca acolo este ceea ce cautam. Intru si raman interzis!!!! Zece boxe cu WC-uri turcesti si fara nicio usa se insirau dela un capat la altul al incaperii. Vis a vis erau tot atatea vespasiane. M-am uitat curios sa vad daca boxele au fost candva prevazute cu usi. Nici pomeneala! Un coleg din delegatia noastra, care avea experienta mai veche prin Rusia, mi-a spus ca nu e nimic curios.Toaletele lor nu sunt prevazute cu usi din constructie !!!

***

La hotelul la care am fost cazati in Dresda, pe usa de la baie era un anunt in LIMBA ROMANA !!!! care ne atentiona sa nu aruncam hartia igienica folosita in WC, ci in cosul de hartii pus sub chiuveta. Iti venea sa-ti iei campii nu alta.

In 1957 aflandu-ma la Moscova cu ocazia Dinamoviadei de tir, am observat chiar din primele zile ca pe trotuare, din loc in loc, erau siruri de oameni asezati unul in spatele celuilalt asteptand. M-am lamurit abia cand am vazut un autobuz oprind si cetatenii urcand in ordinea sosirii. M-am apropiat si am constatat ca fiecare mijloc de transport avea rezervat un loc anume in statie in functie de traseul sau. Aveai nevoie de linia 335, te asezai la o coada, pentru 614, la alta s.a.m.d. N-am vazut niciodata inghesuiala si nebunia permanenta de acasa.

Era prin iunie, cand delegatia noastra formata din patru regizori: Cristiana Nicolae, Mircea Veroiu, Iosif Demian si subsemnatul, dupa un drum lung si obositor cu trenul, am ajuns la Leningrad.

Diferenta dintre Moscova si Leningrad ne-a impresionat puternic pe toti patru. Eram in alta lume. Leningradul avea un aer apusean iar oamenii parca nu erau rusi. Politetea era la ea acasa iar calmul locuitorilor parca te indemna sa vorbesti in soapta.

Orasul era superb iar faptul ca am nimerit in perioada- NOPTILOR ALBE -despre care aveam doar informatiile obisnuite ale celor care nu le-au vazut pe viu, a contribuit din plin la impresia generala de-a-dreptul coplesitoare.

Imaginati-va ca la ora 23 poti citi ziarul in plina strada fara a apela la vreo sursa de lumina artificiala.
Adaugati Ermitajul, Petrodvoretul, bisericile luminoase si impunatoare, podurile de peste Neva care mai de care cu personalitatea sa si vizita facuta la o manastire de langa Leningrad unde ne-am bucurat sufletele cu multimea de icoane ce impodobeau peretii, toate purtand semnatura lui Rubliov pentru a avea doar o vaga idee de momentele traite intr-un oras deosebit cu oameni deosebiti.

Politrucul nostru, un capitan, obisnuia ca oridecateori era chemat la o consfatuire la Bucuresti, sa se duca cu avionul. La intoarcere, ateriza pe un camp langa satul sau si lua cate un membru al familiei sa-l plimbe.
Era un tip dat naibii si ne facea viata amara tot timpul.
Intr-un din zile zburam in formatie si comandantul observa avionul cu pricina. – Avion neidentificat la ora 2!
Ne face semn sa-i dam drumul la “morisca” si unul dupa altul incepem sa ne invartim in jurul “inamicului”,
tragand cu munitia de exercitiu si facand un taraboi teribil. Saracul capitan nu stia ce sa mai faca pentru a ne potoli. In sfarsit ne regrupam si ne intoarcem la baza. Dupa circa o jumatate de ora apare si politrucul care dupa cateva “capace” reuseste sa aterizeze si fara a mai taia contactul, coboara si cu mantaua fluturand se duce direct la comandantul escadrilei. Nu stiu ce au discutat, dar a doua zi am aflat ca in avion cu el fusese soacra lui care s-a speriat de moarte si care daca n-ar fi fost prinsa in chingi, sigur ar fi sarit din avion.
De atunci a renuntat sa-si mai plimbe neamurile cu avionul.

De ziua dumneavostra, stimate doamne si domnisoare, va doresc ca viata sa va fie o vesnica primavara, visele sa vi se implineasca si fiecare zi sa va fie o sarbatoare.

O data aveam exercitii tactice aproape de Brasov. Dupa incheierea acestora imi vine ideea de a trece printre cei doi piloni de la intrarea in uzina Tractorul. Intorc avionul pe o parte si trec vajaind printre ei. Ghinionul meu a fost acela ca in curtea uzinei se afla o delegatie de-a noastra si un ofiter atent mi-a luat indicativul avionului.

Dupa doua zile, cand credeam ca am scapat, sunt chemat la comandant. M-a luat pe departe, ca sigur escadrila sa are cei mai buni piloti, ca misiunile au fost indeplinite cu calificative excelente, etc., etc., dar….

-Ce-ai cautat cu avionul in curtea uzinei? Eu cu o expresie mirata – Cine, eu ? Poate a fost altcineva…Mi-am dat seama ca nici comandantul nu era suta la suta sigur de acuzele sale, cu atat mai mult cu cat, din cauza uleiului cu care era stropit indicativul avionului, cel ce sezizase incidentul oferise un indicativ probabil.
De data asta am scapat usor.

In alta zi, dupa terminarea exercitiilor, ne indreptam spre aerodrom. Vad in mijlocul unei arii un stog mare de paie care avea infipt in varf un drapel rosu ce se unduia in vant. Ce-mi vine mie, imping mansa, accelerez si ma indrept aproape razant cu solul in intentia de a le da jos steagul celor de pe arie. Trosc! Lovesc steagul, dar acesta in loc sa cada, a ramas infipt in aripa fluturand. Ce n-am facut pentru a scapa de el. Am scuturat avionul, m-am rasucit dar totul a fost zadarnic asa ca am aterizat cu trofeul dobandit. Nu-ti mai spun ce “musaca” mi-a facut comandantul !
Si ca tacamul sa fie complet am fost suspendat de la zboruri o luna.

Stabilit in Franta de foarte multi ani, Valentin si-a consacrat viata picturii. De foarte multi ani nu mai aveam nicio veste de la el sau despre el pana acum o luna si ceva cand Geo Saizescu, patronul revistei Harababura mi-a daruit ultimul numar pe care rasfoind-ul descopar o caricatura semnata Anesia Valentin – Franta.
In perioada cand era “pistolar” ne-am cunoscut si pasiunea comuna pentru desen ne-a apropiat.
Nu despre artist vreau sa vorbesc ci despre pilotul de vanatoare Valentin Anesia. In pauzele de antrenament imi placea sa-l ascult cum imi povestea aventurile incredibile prin care trecuse. Avea un ton calm si detasat.
– Aveam cel mai nenorocit avion din toata escadrila. Pierdea ulei peste tot si numai eu il puteam struni, orice alt coleg ar fi luat foc sau s-ar fi prabusit. De aceea a fost botezat “locomotiva regimentului”
Intr-una din zile aveam exercitiu de lansare a bombelor la punct fix. Poligonul era undeva langa Brasov si dupa ce au trecut ceilalti din formatia mea imi vine si mie randul sa lansez “bomba”. Reperez punctul, armez si astept sa ajung in pozitia optima. Declansezdar mecanismul nu functioneaza. Incerc din nou si iar nimic. Avionul depaseste tinta si in sfarsit bomba se desprinde. Virez strans pentru a vedea unde cade. Pe camp un tractor. Bomba cade la nici o suta de metri de acesta ridicand un nor de fum. Vad tractoristul cum abandoneaza tractorul si o ia la fuga pe camp agitand bratele cu disperare. La intoarcere a trebuit sa insotesc echipa de recuperare a bombei spre hazul colegilor de escadrila.