Personal - Blogul regizorului Victor Antonescu

Animatia romaneasca din nou in doliu

Mihail Marian, unul din cei mai valorosi animatori ai generatiei “Animafilm”, a fost smuls dintre noi de o boala nemiloasa.

Animator de mare talent, Mihail Marian, s-a impus atentiei specialistilor prin maestria transpunerii cinematografice a tuturor momentelor ce i se incredintau pentru a le da viata. Ca regizor, Marian si-a pus toata iscusinta in serviciul spectatorilor, filmele sale stand marturie harului sau deosebit.
“Temerarii de la scara 2″( serial ), realizat impreuna cu alti doi mari disparuti, Buzea Zaharia si Artin Badea, “Motanul si scufita rosie”, “Casa padurarului”, “Labirintul”, “Cadoul neasteptat”, “Fularul”, “Service Auto”, etc. sunt doar cateva din filmele care poarta semnatura sa.
Prin disparitia sa, animatia romaneasca a mai pierdut un talent autentic si un om de mare sensibilitate.
Dumnezeu sa-l odihneasca !

Slujba religioasa va avea loc maine, sambata, 9 februarie la ora 11 la biserica Sf. Nicolae Udricani din Str. Dr. Iuliu Barasch nr. 11 sector 3 – (din Bd. Corneliu Coposu, in spatele Teatrului Evreiesc – aproape de str. Matei Basarab si str. Olteni).
Inmormantarea va avea loc la cimitirul Sf. Pantelimon 2.

Multumesc

Vreau sa multumesc pe aceasta cale tuturor celor ce si-au amintit sa ma felicite cu ocazia aniversarii zilei de nastere.

Va doresc tuturor multa sanatate, cat mai multe realizari si o vara mai racoroasa.

LA FONTAINE si FABULELE SALE, – Pareri personale –

Realizarea fabulelor ( Greierele si furnica si Stejarul si trestia ) m-au pus in situatia de a interveni in structura personajelor datorita lui La Fontaine, care avea o optica foarte ciudata a relatiilor dintre eroii fabulelor sale.
Sa ma explic.

Pentru inceput voi incerca sa motivez unele modificari aduse caracterelor personajelor din fabula ” Greierele si Furnica “.
Cele doua personaje ale fabulei, greierele ( de fapt greieroaica -La cigalle- ) reprezinta artistul daruit artei sale in timp ce furnica este preocupata doar de a agonisi provizii pentru perioada iernii sau bani albi pentru zile negre cum spune o vorba din batrani.
La Fontaine nu are nicio remuscare daca un artist, precum greieroaica, moare de foame datorita artei careia i s-a daruit in totalitate.
Pentru el, doar obsesia de a agonisi toata viata reprezinta partea pozitiva a vietii, singurul ei sens. Cei ce nu se incadreaza in acest tipar pot sa piara. Chiar asa ?
Cert este ca personal nu am fost de acord cu punctul sau de vedere care mi s-a parut total lipsit de sensibilitate.
Ce-am facut atunci ?
Am ingrosat caracterul greieroaicei, prezentand-o mai preocupata de persoana sa dacat de arta adevarata. Reamintesc scena in care descoperim ghitara ascunsa sub cutia de chibrituri transformata intr-un pat. Stim ca artistii adevarati au un adevarat cult pentru mijloacele de exprimare, in timp ce pentru ” artista ” noastra, ghitara e doar un obiect fara importanta iar locul acesteia poate fi chiar si sub un pat.
Pentru sublinierea caracterului ” ghitaristei ” am mai apelat la un montaj paralel ca intr-un ” dialog ” la distanta intre cele doua personaje.
Reamintesc scenele;
– Intr-un atelier, furnicile ascuteau niste coase necesare activitatii in comunitate, in timp ce greieroaica isi pilea unghiile.
– In momentul in care ea se ruja, furnicile vopseau electrocarele din furnicar sau scena in care ea se piaptana, furnicile strangeau cu greblele gramajoarele de ierburi necesare vietii in furnicar, etc.
Si am mai intervenit in naratiune, introducand un politist care supraveghea furnicile permanent, libertatea de miscare a acestora fiind oarecum limitata si motivand in acelasi timp modul cvasi-mecanic al activitatii lor.

Mai ciudata mi s-a parut optica lui La Fontaine privind caracterul personajelor din fabula ” Stejarul si Trestia ” in care ni se explica de ce trebuie sa ne unduim ca trestia pentru a reusi in viata si nu sa ne purtam cu demnitate ca un stejar.
La Fontaine imi da ca exemplu pozitiv un personaj “alunecos” care
reuseste in viata unduindu-se precum trestia.
Lumea e plina de oportunisti care se unduiesc printre noi. Totusi, pentru a nu crede ca atitudinea semeata a stejarului trebuie taxata cu orice pret doar pentruca are verticalitate, i-am adaugat acestuia trasaturi noi, straine, autorului fabulelor.
L-am facut arogant, cinic, un tip insensibil, pe scurt un personaj negativ, caruia daca i se intampla ceva rau, nu regreta nimeni acest lucru, ba chiar merita sa i se intample. Cei ce au avut ocazia sa vizioneze acest film, isi amintesc cu siguranta, cum dincolo de propria importanta, stejarul, prin comportamentul sau, se manifesta cu cinism implicandu-se in conflictul declansat de vultur impotriva castorilor. S-a ajuns la un moment dat ca stejarul si vulturul sa lupte cot la cot impotriva tuturor.
Aceste lucruri nu figureaza in fabula originala, dar a trebuit sa gasesc o motivare, contrara opiniei lui La Fontaine, pentru a demonstra ca nu
toti ” stejarii ” au verticalitate si ca nu toti sunt reprezentantii curajului si mandriei, ci ca sunt si destule “uscaturi” care arata ca niste stejari, dar de fapt prin comportament n-au nimic comun cu simbolul fortei si tariei de caracter.
Daca nu faceam unele modificari, mai mult ca sigur ca aceste fabule nu s-ar fi regasit in filmografia mea.

In fabula ” Iepurii si broastele “, La Fontaine imi demonstreaza ca si
un fricos notoriu, precum iepurele, poate ajunge la un moment dat sa sperie si el pe altii. Citind fabula, mi-a trecut imediat teama si am incercat sa procedez ca atare vrand sa sperii pe cineva. Am incercat cu o potaie de catel dintr-o curte.
Urmarea ? S-a repezit sa ma muste. Daca nu era gardul dintre noi……

Iata un comentariu facut pe acest blog si semnat Jaqueline, citez;
– Sunt bune aceste povestiri ca iti formeaza o idee dar nu trebuie sa copiem exact ce este scris acolo.
Corect ! Asa este.

” Noiembrie “

Zilele trecute visam cu ochii deschisi si zambeam la amintirea clipelor cand fauream vise. O frunza zgribulita mi-a batut in geam soptindu-mi; – Trezeste-te… A venit toamna !, apoi a disparut.

M-am intristat. Uitasem de toamna. Ce repede trece timpul …

Traditii si obiceiuri de Craciun – Steaua – Partea a doua

Cum confectionam o stea de Craciun – Continuare

Toate varfurile razelor sunt unite prin niste fire de sfoara subtire bine
intinse. La fel se procedeaza si cu legaturile dintre turn si cele doua raze alaturate lui.
Dupa incleierea tuturor punctelor de fixare incepe partea a doua
a constructiei stelei, imbracarea sau invelirea razelor, turnului
si a exteriorului sitei.
Se iau coli de hartie lucioasa de diferite culori si se croiesc 7 triunghiuri pentru fata razelor (fata stelei). Dupa ce se lipesc cu clei, se incepe invelirea partilor laterale ale razelor cu o hartie de acelasi tip, dar de o singura culoare pentru toate razele. Hartia trebuie intinsa bine pe suportii din lemn.
Pentru turn se procedeaza la fel, fata intr-o culoare iar celelalte trei suprafete, hartie de aceiasi culoare ca cea folosita pentru lateralele razelor in asa fel incat spatele stelei va fi monocrom.
Din hartie creponata se taie fasii late de 6 – 7 cm. si de o lungime egala cu distanta dintre varfurile razelor. Aceste fasii se pliaza pe mijoc in lungul fasiei ( A , A1, A2 ) apoi se lipesc peste firele de sfoara care unesc colturile razelor. Dupa lipire, cu o foarfeca se vor franjura ( A3) ca in FOTO 5 B.

Si tot din hartie creponata franjurata si pliata , se vor infasura de cateva ori si lipi ( vor arata ca niste ciucuri diferit colorati ) toate cele 7 varfuri ale razelor precum si cele 4 colturi ale turnului.
Dupa aceasta operatiune, toate muchiile de pe fata stelei ale
razelor si turnului, vor fi ornate in acelasi mod ca in ( A3 ) si vor arata in final ca in FOTO 1. Eu le-am facut pe toate colorate
diferit ca in FOTO 1 dar pot fi colorate monocrom (FOTO 10) dupa gustul fiecaruia.
FOTO 5 A

Pentru interiorul cilindrului central al stelei se confectioneaza o “scena” deosebita simbolizand nasterea Mantuitorului.
Aceasta scena, ca o diorama, este compusa din trei elemente
principale de sustinere, fata, fundalul si personajele prezente la eveniment. Fata sugerand exteriorul locului in care s-a nascut Isus ( B ).
Eu imi imaginam ca o intrare intr-o grota. Poate fi creata in orice
mod cu conditia ca dimensiunile sa depaseasca putin diametrul sitei
si al decorului cu cerul instelat din ultimul plan.
In interior, o suprafata dreptunghiulara vopsita in albastru si
presarata cu mici stelute argintii ( D ) si ancorata in lateral de primul element, cel de fatada, prin lipire.
In acest cadru semicircular se practicau mici taieturi in care se
montau pe unul sau mai multe planuri, magii, cateva animale din staul si ieslea cu Maica Domnului si Pruncul ( C ). Pentru demonstratie, eu am optat pentru un singur plan, care contine toate elementele importante ale evenimentului.
Suprapuse, aceste straturi aratau ca imaginea din coltul dreapta sus ( E ).
Cercul ( A ) sugereaza forma sitei si pozitionarea elementelor “dioramei”.
Materialul folosit la confectionarea lor era cartonul Duplex sau o hartie de desen de buna calitate casherata peste carton.
FOTO 6

In FOTO 7 se observa dispunerea in planuri a celor trei elemente ale dioramei.
A – Rama exterioara.
B – Fecioara Maria cu Pruncul, magii si cateva animale.
– Acestea pot fi facute si in planuri diferite, marind perspectiva si creand detasarea in spatiu a personajelor.
Pot fi realizate, de ex., un plan pentru magi, un plan al Madonei cu Pruncul si un plan cu diverse animale.
C – Cerul panoramic curbat din fundal.

Montarea acestora in interiorul sitei este prezentata schematic in FOTO 8 , cercul ( A ) fiind sita, ( B ) fiind ” rama ‘ ( intrarea ingrajd ), ( D ) decorul cu stele fixat in spatele lui ( B ) si ( C ) “grupul ” care depaseste curbura decorului instelat.
In concluzie, lungimea acestui element trebuie sa depaseasca arcul descris prin curbarea decorului ( D ) cu circa unu, doi centimetri de o parte si de cealalta a fundalului, pastrandu-se grupul in centrul “dioramei”.

Nu am intrat in detalii privind modurile de fixare a componentelor,
lasand fiecaruie libertatea de a gasi rezolvarea cea mai simpla si mai economicoasa posibila. De exemplu, pentru a fixa scena nasterii Mantuitorului de cadrul sitei, tata folosea niste coltare de carton ( E ) care erau lipite la un capat de partea din spate a decorului reprezentand intrarea in grota, iat celalalt era fixat direct de exteriorul sitei, avand grija sa fie perfect orizontala sub turnul stelei.
Dupa montare va arata ca in FOTO 9.

Pe fiecare fata a razelor si a turnului se vor lipi ingerasi, Mos Craciuni sau diferite elemente ( stelute de zapada, imagini florale, braduti, etc. ).
Deasemenea, lipea hartie creponata franjurata ( in cazul de fata bleu –
vezi sageata neagra ), marcand conturul exterior al sitei. Marginile fetei
dioramei erau apoi ” tunse ” cu grija pentru a nu depasi ornamentul
aplicat.
FOTO 10

Cand totul era gata, tata fixa un bec de lanterna in partea superioara a dioramei dar ascuns privirii si alimentat de la o baterie “patrata”, cum se gaseau pe atunci, fixata in spatele intregii scene si grupul de copii putea porni cu colindul.

NOTA ; In demonstratia de mai sus m-am referit la o stea cu 7 raze
(colturi) si un turn (coada stelei calauzitoare a magilor). Puteti construi o stea doar cu 5 raze si un turn, modificand insa cotele de la baza razelor si a turnului (care va trebui sa-si pastreze forma de trunchi de piramida cu baza mica jos) si in final va arata ca in imaginea cu colindatorii prezentata la inceput.
Cel mai important este principiul de constructie al stelei, care ramane acelasi.

Spor la lucru.

Traditii si obiceiuri de Craciun – Steaua – Prima parte

Omul gospodar isi face iarna car si vara sanie.
( din intelepciunea populara )

De foarte multi ani am observat cum o serie de obiceiuri stramosesti au fost uitate sau transformate in nefericite improvizatii ce n-au nici o legatura cu simbolurile sacre ale Craciunului.
Gandindu-ma ca este suficient timp, pentru ca cei interesati sa
confectioneze o stea pentru colindul de Craciun, voi posta in cele ce urmeaza cateva sfaturi pentru realizarea acestei dorinti.

Deci – Steaua de Craciun

Tata era un adevarat artist in confectionarea stelelor pentru
colindele de Craciun si nu exista an in care sa nu le faca fratilor
mei ” darul ” pentru care toti ii invidiau. O stea.
FOTO 1

Cum proceda ?
Cauta o sita ( A ), de regula pentru faina, cu un diametru de aproximativ 25 cm. apoi ii scotea reteaua metalica ( plasa ) pentru cernut prin indepartarea inelului de fixare ( B ).
Pregatea o bucata de hartie de lungimea sitei ( C ), de circa 78 cm. si lata de 10 – 15 cm. pe care trasa viitoarele locuri de fixare ale razelor si a cozii sau turnul cum i se mai spunea. FOTO 2

Desena sapte patrate cu laturile ( A ) de circa 8 cm. pentru viitoarele raze si un dreptunghi cu lungimea ( B ) de circa12 cm. iar latimea egala cu latura patratelor ( 8 cm. ) pentru turn.
Construia in interiorul fiecarui patrat cate un triunghi, ( marcate cu culori mai inchise ) varfurile acestora reprezentand punctele de fixare ale viitoarelor raze iar colturile dreptunghiului, punctele de fixare ale turnului ( de fapt coada cometei intr-o stilizare deja utilizata in folclor ).
Trasa astfel locurile de fixare ale celor 7 raze, ca niste prisme triunghiulare si a turnului. Spatiile dintre aceste forme era de circa 1 – 2 cm. ( C ). FOTO 2 A

Nota
Cotele sunt aproximative datorita faptului ca sitele au marimi
foarte diferite, dar trebuie retinut principiul de constructie iar
dimensiunile pot fi ajustate in functie de acest lucru.

Rula hartia pe exteriorul ramei de lemn (sita circulara)- FOTO 2
( C ) si dupa ce o lipea provizoriu pe exteriorul sitei, marca cu un varf ascutit (shaber, spitz sau cu un creion ), toate colturile formelor geometrice desenate pe sulul de hartie.
Dupa indepartarea hartiei cu reperele desenate ( 7 triunghiuri pentru raze si un dreptunghi pentru turn ) practica niste gauri ceva mai mici decat grosimea unui creion ( 5 – 6 mm.) in locurile marcate ( D ).
FOTO 2 .

Confectiona apoi 25 de bete de grosimea gaurilor si lungi de circa 35 de cm ( cate 3 pentru fiecare raza si 4 pentru turn ) pe care le introducea in perforatiile existente.
Capetele din afara erau adunate cate 3 (pentru raze) si aliniate in asa fel incat triunghiul dinspre fata stelei sa fie perpendicular pe suprafata sitei. La fel se proceda si pentru turn. Prin aceasta aliniere, toate colturile si turnul, aveau “fetele” in acelasi plan (F). Odata realizata alinierea, cele trei bete erau legate si incleiate atat la partea superioara cat si la cea inferioara.
Cleiul folosit era cleiul de oase care lipea exeptional.
Turnul avea un alt mod de montare. Cele patru bete (scheletul exterior) in partea de jos urmau aceleasi reguli de montare ca la razele triunghiulare.
Atat la interior cat si la exterior, capetele erau infasurate cu sfoara, in asa fel incat cele doua matisari sa rigidizeze cat mai bine fiecare dintre partile scheletului nou format ( D ).
In partea de sus a turnului se monta un dreptunghi ( C ) cu colturile crestete spre interior pentru a pozitiona fiecare bat de sustinere, construit din carton gros sau placaj de 3 mm, mai lung decat dimensiunea celui de la baza cu circa 4 cm., transformand astfel turnul intr-un trunchi de piramida cu baza mare sus.
Suportul dreptunghiular, dupa ce era pozitionat, era fixat cu sfoara legata in diagonale si incleiate ( E ) atat in partea superioara a acestuia cat si dedesubtul lui pentru a-l rigidiza cat mai bine.
FOTO 3

Pentru a fi transportata, steaua avea in partea dinapoi un maner din lemn ( C ) de dimensiuni de 5o cm x 4 cm x 1,5 cm (aproximativ) modul de fixare lasandu-l la aprecierea fiecarui constructor.
Tata il fixa de spatele sitei cu sfoara petrecuta prin alte patru gauri practicate, ( doua sus si doua jos ) si dupa ce il fixa bine, incleia sfoara pentru mai multa siguranta.
Manerul era fixat pe centrul stelei in pozitie verticala ( C1 ), sau ( C2 ), ca in schemele de fata ( A ) si profil ( B ).
FOTO 4

Atentie ! La montarea unei “raze” se are in vedere ca distanta dintre varful acesteia si al urmatoarei raze sa fie egala cu a celorlalte in asa fel incat sa fie dispuse uniform pe intreaga circumferinta, fiecare raza aratand, privita din fata, ca un triunghi isoscel.
Privita frontal, steaua va avea cate trei raze laterale de fiecare parte a turnului si una opusa acestuia.
FOTO 1

Festivalul International al Filmului pentru Copii si Tineret ” Punguta cu doi bani ” desfasurat la Piatra Neamt – O reusita !

Festivalul International al Filmului pentru Copii si Tineret ” Punguta cu doi bani ” desfasurat la Piatra Neamt intre 29 iunie – 3 iulie, a beneficiat de
cateva elemente de exceptie pe care le consider definitorii pentru a privi cu mai multa incredere viitorul peliculelor adresate cu precadere copiilor si tinerilor.

Nu stiu daca voi putea sa explic toate motivele acestui succes.
Ma obliga insa multimea de esecuri din jurul nostru, pentru a-mi spune parerea cu privire la acest Festival de care aveam atata nevoie.

Un festival dedicat pentru prima data copilariei.

Am sa incerc, pentru inceput, sa ma refer la motivul organizarii acestui
Festival. Asa cum am observat cu totii, in ultimii douazeci de ani, filmul
adresat copiilor a fost inlocuit cu productii in care monstrii abunda iar
violenta de dragul violentei este etalata cu inconstienta intinand tot ce este mai curat pe lume, sufletele celor mici.
Acest Festival l-am perceput ca pe o luare de pozitie a celor
care au facut filme pentru cei mai mici spectatori, aratand ca filmele facute cu dragoste si respect pentru ei, sunt neperisabile. Intre copiii de acum douazeci de ani si cei de astazi exista insa o diferenta majora. Exista diferenta intre ce vedeau acum doua decenii si ce li se arata astazi prin toate mijloacele mass-media.

Continue reading “Festivalul International al Filmului pentru Copii si Tineret ” Punguta cu doi bani ” desfasurat la Piatra Neamt – O reusita !”

Orori ale razboiului – Holocaustul

Era prin anii ’40.
In grupul nostru de prieteni cu care incingeam adevarate batalii cu
buruienile ce cresteau nestingherite pe locurile noastre de joaca era si
Leonard, baiatul administratorului Cimitirului Israelit de Rit Spaniol situat vis a vis de Cimitirul Bellu – civil. Era mai inalt ca noi cu circa o palma si avea un par rosu si vesnic ciufulit, asortat perfect cu multimea de pistrui care-i acoperea fata.
Intr-una din zile ne jucam de-a hotii si vardistii in cimitirul ” tatalui ” sau, cand atentia ne-a fost atrasa de doua camioane militare cu prelata care au intrat pe aleea principala si dupa ce au ajuns in fundul cimitirului au oprit.
Atunci am descoperit ca oprisera langa un sant lung de peste zece metri pe care nu il vazuseram pana in acel moment.
Ne-am furisat pe dupa monumente si ne-am apropiat suficient de mult
pentru a vedea cum niste militari au coborat din cele doua camioane
niste prelate pe care se aflau o multime de sapunuri de toaleta, ce semanau cu sapunurile ” CHEIA ” folosite de mai toata populatia, unele fiind produse la fabrica STELA de pe Calea Serban Voda din Bucuresti.
Numai ca aceste sapunuri nu aveau imprimata ” cheia ” pe care o
cunosteam ci steaua cu sase colturi a lui David.
Am tras cu urechea si asa am aflat, din dialogul a doi soldati, care acopereau cu pamant sapunul ingropat in sant, ca sunt sapunuri facute
din evreii ucisi in lagare si ca era destinat altor evrei ca sapun de toaleta.
Oripilant !!!
Nu intelegeam prea bine ce se intampla dar fara sa stabilim ceva intre noi copiii, de atunci am evitat sa mai intram in cimitirul respectiv.

Strict autentic – Facerea de bine

Zi de toamna insorita si blanda a anului 195…
Doi colegi de club, Gaby si Ion, ambii pistolari, primul ” de precizie ” iar al doilea ” de viteza ” , cum nu erau solicitati la nici un concurs in zilele respective, hotarasc sa dea o ” fuga ” pana la Brasov, in imprejurimile caruia avea loc un important concurs de motocros.
Cu Gaby la conducerea motocicletei personale, cei doi ajung, dupa un drum fara peripetii la orasul de la poalele Tampei.
Isi gasesc un loc bun pentru a privi desfasurarea cursei de unde urmaresc cu interes virajele si salturile spectaculoase ale competitorilor. Incet timpul trece si a venit vremea ca cei doi sa porneasca spre casa.
– Eram la intrarea in Predeal, ne povestea Ion in lunea urmatoare in
vestiarul poligonului…. si ne trezim cu ditamai pietroiul in mijlocul drumului,… Gaby nu face nici un gest de ocolire a obstacolului si… Zdrangbrumm.., roata din fata a motocicletei izbeste bolovanul si amandoi disparem in santul din dreapta soselei.
Nu inteleg nici acum ce a fost in capul lui….si doar soseaua era libera, nici tipenie! Noi aveam niste zgarieturi fara importanta, dar roata din fata a motocicletei era facuta opt.
– Pur si simplu nu am vazut bolovanul !, completeaza Gaby.
– Si ce-ati facut ?, intreaba unul din colegi.
– Am scos roata si am incercat sa o indreptam, ciocanind-o cu un pietroi chiar pe linia trenului, dar nu aveam spor de loc, continua Gaby.
– Si ?
– I-am zis lu’ Ion sa caute, pe la vreo vila, un ciocan.
– Pai numai asa am reusit sa indreptam janta, il completeaza Ion.
– De unde a-ti luat ciocanul?
– Am gasit la o vila, un cetatean foarte amabil care ne-a imprumutat un
ciocan de vreo doua kilograme, continua Ion.
– Cred ca si acum ne blesteama, continua Gaby.
– Cum asa ?
– Pai dupa ce am terminat treaba, i-am zis lui Ion sa duca ciocanul
inapoi si sa-i multumeasca omului pentru binele facut…
– Si atunci de ce sa va blesteme?
– Pentru ca s-a ales cu un geam spart la vila.
– !!!???
– Pai daca am vazut ca nu raspunde la ciocanitul meu in poarta, m-am gandit sa-i arunc ciocanul in curte…., completeaza Ion.
– Da, numai ca tu i-ai aruncat ciocanul ca pe o grenada,….
– M-am gandit sa fie mai aproape de casa, sa nu-l caute prin toata curtea…
– Si ?…
– Ciocanul aruncat de Ion, a cazut in coada, s-a arcuit si a disparut cu
o hodorogeala grozava, prin fereastra de langa intrare.
Bine inteles ca am incalecat rapid si am sters-o urgent.
Pana la Bucuresti, ne-am tot uitat in urma sa nu vina omul dupa noi.

Povestea cu facutul binelui nu este o inventie.
Dovada?
Cele de mai sus care s-au intamplat cu adevarat.

1944 – Bucuresti, toamna lui ’44

soldat Pe o straduta de langa casa noastra, se incartiruise in locuinta parasita de locatari, un grup de ofiteri superiori ai trupelor rusesti din zona. Familia Weiss, compusa din sot, sotie si doua fiice au parasit casa de teama unor eventuale represalii, ei fiind de origina germana dar fara nici o lagatura cu reprezentantii axei. Noi le stiam pe cele doua fete doar din vedere. Cand era frumos afara se uitau peste gard cum ne jucam, dar niciodata nu li s-a permis sa paraseasca curtea. De altfel nici nu vorbeau cu noi.
Intr-una din zile, ne-am oprit curiosi la poarta, vazand usa casei data de perete si un du-te, vino de militari de toate gradele. Un capitan, ne-a vazut si zambind ne-a invitat in casa. Eram surprins de faptul ca intram in sanctuarul unei familii care se tinuse departe de toti vecinii. Intr-un colt al camerei fetelor, era o camera de jucarie de circa un metru si jumatate pe un metru si jumatate, cu peretii inalti cam de un metru, avand o usa de acces si o fereastra cu perdelute.
Camera era amenajata cu tot dichisul si permitea locatarelor sa stea pe mici scaunele, la o masuta liliputana avand creat un cadru intim de joaca. Eram pur si simplu uimit.
Locuinta fusese evacuata in graba si ramasese doar mobila si parchetul, in acel moment plin de coji de pepene verde si resturi menajere.
Acelasi capitan incerca sa ne vorbeasca dar nestiind cum, arata spre el pronuntand – Sasa! ,apoi punand un deget pe pieptul meu astepta un raspuns cu o figura intrebatoare. Am inteles ca voia sa afle cum ma cheama.
– Victor!
Fata i s-a luminat si mangaindu-ma pe crestet a pronuntat; -Vitea!
Bagand apoi mana in buzunar, a cules niste dropsuri, pe care dupa ce a indepartat cateva fire de tutun ni le-a oferit continuand sa zambeasca.
M-am gandit mult timp dupa aceea la cele intamplate si am crezut atunci ca si acum de altfel, ca probabil lasase acasa un baietel caruia ii semanam si de care ii era dor iar aparitia noastra ii starnise nostalgice amintiri.
Sper sa fi supravietuit razboiului si sa-si fi regasit familia de care a fost despartit atat de nemeritat.