Era, cred prin ’69 -’70, dupa una din inundatiile care daduse peste cap agricultura.
Cum toata suflarea din tara era mobilizata sa ajute la diminuarea pagubelor, sefii nostri, la cererea expresa a comitetului de partid al sectorului ne-a organizat, intr-una din duminici, o activitate prin care urma ca toti tinerii din studiou sa ia contact direct cu agricultura din comuna Glina, de langa Bucuresti, unde trebuia sa dam o mana de ajutor, eventual chiar doua cu rezultate benefice atat pentru taranime cat si pentru noi, facandu-ne mana pentru a doua zi in fata plansetelor de desen.
Trecem cu autobuzul prin comuna privind la localnicii, care mai de care mai elegant, ce asteptau masinile catre Bucuresti. Era doar duminica, nu?
Autobuzul ne debarca la intrarea in CAP de unde ne preia un inginer
agronom care o porneste pe drumul prafuit dintre campuri.
La un moment dat, o femeie de la capatul unei tarlale i se adreseaza inginerului:
– Tov. inginer, nu-mi dati si mie niste oameni?
Noi eram aia!
De fapt in afara de inginer, brigadiera si noi, nu mai era nimeni cat priveai cu ochii.
Inginerul nu-i raspunde si dupa ce mai rascolim praful de pe drum inca un sfert de ora, ne oprim in dreptul unui camp plin de buruieni.
– Aici e! si ne arata campul. Trebuie sa-l pliviti de buruieni pentru a putea recolta morcovii.
Surprinsi de tampenia inginerului, incercam sa-l determinam sa-si schimbe optiunea:
– N-ar fi mai bine sa procedam invers, ca sunt mai putini morcovi?
– Nu! Doar buruienile!
– Bine, dar de unde si pana unde?
– De aici si pana acolo si ridicand mana ne arata pana undeva la circa 300 de metri in fata noastra.
Privind in stanga si-n dreapta, ne-am dat seama ca latimea campului era de aproximativ 70 de metri, apoi privindu-ne ne-am intrebat daca nu e cumva o gluma proasta dar cum inginerul ne-a parasit intre timp, a ramas sa ne organizam singuri.
Colegul meu, regizorul si criticul de arta Virgil Mocanu care venise cu un radiocasetofon, il plaseaza la circa 20 de metri in interiorul campului si stimulati de muzica de calitate incepem “importanta” activitate.
Nu mai spun ca spre rusinea colectiva, aveam printre noi tineri care nu vazusera in viata lor cum arata partea aeriana a morcovilor. S-a intamplat de multe ori sa smulga dintre buruieni cate un morcov pe care dupa identificarea – A! Asta-i un morcov! – il infigea la loc in pamant.
Si uite-asa, mai mutand casetofonul, mai scotand si morcovi din tarla, timpul a trecut si a venit ora de plecare si nu inaintaseram decat vreo 50 de metri.
Cand am privit bucata de maidan pe care am muncit in acea zi ne-am dat seama de inutilitatea efortului depus. Gramezi de buruieni se ridicasera in urma noastra si ici – colo niste morcovi amarati (inclusiv cei rasaditi de noi).
La plecare am aflat ca inginerul era dus la masa. Eram singuri. Pana si brigadiera plecase. Asa ca plini de praf si cu mainile hartanite ne-am gandit sa pornim si noi catre case. Chiar daca a doua zi abia tineam creionul in mana, eram mandri ca acea mana a ajutat agricultura sa iasa din impas.
Category: Animatie
Autentice -Tehnice
Liviu Ghigort, despre care am mai scris pe blogul meu, a fost in filmul de animatie exponentul conceptului DESENE PUTINE – MAXIMUM DE EFECT .
Din impresionanta sa filmografie citez doar cateva din realizarile sale ca fauritor de “vise”.
A realizat animatia la multe filme din care voi aminti doar “Albina si porumbelul” si “Ratoiul neascultator” avandu-l ca regizor pe Ion Popescu Gopo, sau regia semnata de el la filme ca : “Aparat universal”, “Petrolache Fat Frumos”, Oac, broscoiul laudaros”, “Legenda contemporana”, “Paralele”, “Pata” sau “Fara morala”, lasat special la sfarsit deoarece, la acest film, Liviu mi-a dat o sarcina de exceptie si anume de animator si OPERATOR (!!!) al acestor scene. A trebuit sa-i fac “animatia” unei scene care dura circa opt secunde cu doar sase desene!!!. Eroul principal, se deplasa pe un paralelogram imaginar, trasand prin pasii sai conturul viitoarei constructii.
M-am descurcat, datorita solutiilor tehnice pe care amandoi le-am elaborat.
Dar nu despre asta intentionam sa va vorbesc, ci despre faptul ca Liviu a fost si un impatimit al tehnicii. Avea un CZ de 175 cmc pe care mai mereu il desfacea piesa cu piesa si-l reasambla si cu care a participat la o multime de concursuri de motocros.
Ii placeau mult si masinile de epoca.
Isi cumparase la un moment dat un Fiat, nu-mi mai aduc aminte anul de fabricatie, dar era o hardughie monstruoasa, ale carei calitati numai el le cunostea.
Pe atunci Liviu fuma foarte mult, ca si mine de altfel.
Intr-o zi vine la studiou cu urme de ranire serioasa pe frunte, nas si barbie, unele sangerande si protejate cu pansamente.
– Ce-ai patit nea Liviule?
Imi raspunde amuzat.
– Mai nimic! Acum doua zile eram sub masina si avand o problema cu garnitura de la baia de ulei, in timp ce ma gandeam ce anume nu se potriveste, mi-am aprins o tigara. O laveta imbibata cu benzina, care era langa mine s-a aprins iar prima mea reactie a fost sa ma ridic rapid si bum!!!
Uitasem ca deasupra era masina! Asta a fost tot!
Robinson Crusoe pe Dvd
Dupa cum probabil ati aflat si filmul de lung metraj “Robinson Crusoe” a aparut pe Dvd.
Voci personaje: Anda Calugareanu, Nucu Paunescu, Ion Caramitru, Horia Caciulescu, Alexandrina Halic, Valeriu Simion, Mircea Basta, Louisa Derderian.
Un film de VICTOR ANTONESCU
Animatie: Artin Badea, Roland Pupaza, Eduard Sasu, Valentin Baciu, Valentin Cain
Montaj: Stela Vasilescu
Sunet: ing. Ion Vartosu
Asistent regie: Elisabeta Antonescu
Muzica: Francesco de Masi
Scenografie: Luminita Cazacu
Imagine: Anca Barbu
Filmul poate fi achizitionat din magazinele Carrefour sau on line.
Animatia si agricultura – Toamna lui ’63 – La cules de cucuruz
A fost un an bun pentru agricultura. Se facuse atat porumb cat nu-l mai puteau culege taranii de pe camp si atunci ca in mai fiecare an, se apela la alte forte pentru a completa lipsa mainii de lucru in domeniu.
S-a crezut ca din moment ce din mainile noastre ies adevarate bijuterii, le putem folosi intr-un mod si mai creator la culesul artistic al cucuruzului.
Asa ne-am trezit intr-o zi ca toti reprezentantii de sex barbatesc din sectia animatie a Studioului Bucuresti, sunt invitati la CAP-ul din comuna Buftea, la cules de porumb.
Presedinta sindicatului ne-a insotit pana la noul loc de munca si dupa ce ne-a predat bob numarat unui satean, s-a intors la studiou.
Acesta, dupa ce ne-a facut instructajul cu privire la tehnica depanusarii, a smulgerii stiuletilor de pe coceni si depozitarea lor in gramezi la capatul de rand, a plecat in treburile sale.
Am inceput sa atacam stiuletii conform indicatiilor primite, si pe masura ce inaintam pe randuri, ne-am dat seama ca ne departam tot mai mult de capatul de rand si atunci s-a dovedit inca odata inventivitatea intregului colectiv, care din locul in care ne aflam, lansam cocenii culesi cu o precizie aproximativa de circa 10 metri de locul de depozitare, urmand ca la sfarsit sa-l adunam conform cerintelor.
Totul mergea perfect, pana cand ne-am dat seama ca am ramas doar cativa. Tot mai putini coceni zburau pe deasupra capetelor noastre si se facuse o liniste suspecta. Cei care ramaseseram in mijlocul porumbistii, plini de praful gros pe care il simteam deja in gura si cu bratele zgariate de frunzele uscate si ascutite ca niste lame am inceput sa adulmecam un miros ciudat caruia nu-i dadusem atentie la inceput. Mirosea parca a tuica!!! Am pornit in directia din care venea tot mai tare mirosul si descoperim cu surprindere, in mijlocul campului de porumb o coliba
din lemn cu un firicel de fum deasupra. De acolo se auzeau voci si rasete. Ne apropiem si descoperim pe majoritatea colegilor “cinstindu-se” cu tuica ce curgea chiar atunci intr-o galeata. Dupa fetele lor ce capatasera deja un pic de culoare specifica, mi-am dat seama ca activitatea culesului de porumb pe acea zi s-a incheiat asa ca imbiat si de sateanul de la cazan, am gustat si eu. Era prima data cand vedeam un cazan de tuica in plina activitate si tot prima data cand simteam gustul unei tuici mai tari si calde. Am aflat ca bausem chiar din “frunte”, prima tuica iesita din cazan. Nu-i mai ardea nimanui sa se ocupe de ingramadirea stiuletilor
de porumb de la capetele randurilor.
Abia a doua zi ne-am dat seama cat de utila a fost activitatea de culegere a porumbului pentru propria noastra activitate. Eram bine dispusi si optimisti ca in cateva zile, taieturile din palme se vor vindeca si vom putea in sfarsit sa mai apucam sa desenam ceva pana la viitorul cules de porumb. Nu a mai fost cazul intrucat ne-am mutat in Bucuresti.
Dictionar
Panusa – Fiecare din foile care infasoara un stiulete de porumb.
Autentice – Rasu’- Plansu’
George Sibianu (Saidel) a realizat in 1959 un film de papusi, combinat cu filmare reala, “Musafirul nedorit” la care si-au adus aportul: Horia Arama ca scenarist, decoruri semnate de Lucretia Sibianu, muzica lui Aurel Giroveanu, imaginea de Constantin Iscrulescu. La acest film, Georgica, cum ii spuneam noi, a apelat la un colaborator de exceptie, o pisica, care, daca nu ar fi decedat pe “ultima suta de metri” a realizarii filmului, ar fi avut sansa de a se numara printre starurile lansate de filmul romanesc de animatie.
Dar saraca pisica, fie din cauza stresului din platoul de filmare, fie din lipsa
de comunicare cu ceilalti membrii ai echipei, a incetat din viata inainte de a se trage ultimele cadre cu ea. Filmul trebuia totusi terminat si cum o dublura a actritei nu aveau, toti si-au pus capul la contributie pentru a gasi o solutie de finalizare.
Ce-i de facut? De unde o alta pisica asemanatoare, daca nu identica?
Totul parea compromis.
Incercand sa explice conducerii studioului imposibilitatea terminarii filmului si argumentand solicitarea opririi acestuia inainte de a se face noi cheltuieli, au primit un raspuns clar si incurajator. DESCURCATI-VA (. punct)
Filmul a fost totusi terminat fara ca cineva sa fi observat drama care se consumase in platou.
Cum a fost posibil?
Simplu!
Au facut ceva modificari in scenariu, s-au schimbat cateva unghiuri de filmare iar miscarea a fost realizata cadru cu cadru ca la orice film cu obiecte animate.
In pauzele dintre scenele in care prezenta “ei” era absolut necesara in platou, aceasta se “odihnea” intr-un frigider cumparat special pentru acest lucru!
Dupa terminarea filmului, raposata a fost ingropata in curtea studioului cu toate onorurile ce i se cuveneau, dar n-a mai fost trecuta pe generic.
Brrrrrrrr….
Autentice – Noua pelicula
Se intampla prin anii ’60. Intr-o sedinta de productie s-a pus problema penuriei de pelicula Eastman pentru intreg studioul. Doru Nastase, cu umoru-i cunoscut, se ridica si face propunerea ca sa se filmeze pe Shaterton (un fel de banda izolatoare cu care se sigilau cutiile cu pelicula virgina sau expusa dar nedevelopata). Cei de la organizarea muncii, care au luat de buna propunerea lui Doru Nastase au si inceput sa se intereseze de unde se poate achizitiona “pelicula” respectiva. Gluma a facut inconjurul studioului si ori de cate ori se vorbea de pelicula, se oferea alternativa Shaterton!
Autentice – Economie si inventivitate
Imi amintesc ca prin anii ’60 – ’70 , toti desenatorii erau obligati sa predea recuziterului filmului toate resturile creioanelor folosite pentru a primi altele in schimb. Nu predai ciotul ramas, nu primeai creion! Aparusera intre timp pixurile dar nu prea se gaseau mine.
Ca sa ne procuram mine, ascuteam un creion la un capat, ii prindeam mina in pix si-i dadeam foc lemnului care o inconjura. Lemnul se desfacea eliberand mina care apoi o foloseam la pix. Perfect, dar asa nu mai aveam cioturi pentru decontare. Atunci ne-a venit ideea de a sacrifica un creion pe care-l taiam in bucatele de circa 3 cm, pe care dupa ce le ascuteam la un capat le predam la magazie, primind in schimb tot atatea creioane!Genial!
Desene animate – Statistica dureroasa
Stiati ca in perioada 23 – 27 decembrie pe micul ecran au fost difuzate peste 250 de filme, de scurt si lung metraj de animatie STRAINE si NICI UN film de animatie romanesc?
Va spune ceva acest lucru?
Tot despre animatie
M-a surprins placut implicarea voastra in viitorul filmului de animatie romanesc( vezi comentarii ), dar lucrurile nu sunt deloc simple, dupa cum am remarcat, chiar din gandurile voastre exprimate cu atata patos. Sincer va admir! Mi-am zis ca iata mai sunt destui pasionati pentru care filmul de animatie romanesc reprezinta inca o preocupare.
Pentru acest lucru merita sa mai sper, desi varsta ma trage de maneca si ma atentioneaza ca timpul se scurge inexorabil si ca acesta “lucreaza” impotriva sperantelor mele.
Deci. Este nevoie de o scoala de animatie? Aici aveti perfecta dreptate amandoi, dar faptul ca puneti in afara “legilor” nescrise ale animatiei, ANIMATIA CLASICA (2D) este o gresala majora. Sa ma explic. Daca nu ai o pregatire serioasa in domeniul “clasic” al oricarei arte, nu-ti vei putea gasi calea PERSONALA si INCONFUNDABILA a stilului tau, fie ca e vorba de – FILM, PICTURA, SCULPTURA, LITERATURA, samd., fie tot ceea ce presupune creatie originala (daca asta iti propui) si cand vorbesc despre asta ma gandesc imediat la Picasso. De ce? Simplu! Dupa ce si-a demonstrat calitatile ca artist, aprofundand stilul clasic cu multa seriozitate, a cautat si a gasit un stil personal INCONFUNDABIL – PICASSO. Si exemple sunt nenumarate.
Dece am facut aceasta digresiune, este limpede. Nu putem ignora, sau nega valoarea tuturor informatiilor privind animatia clasica (lucru valabil si pentru alte domenii), datorita unor tehnici, fie ele si de ultima moda. Sa nu se uite, ca in clipa in care o masina, program sau cum ii vom spune, ne va inlocui de la planseta,vom deveni subordonati tehnicii si nu tehnica va mai asculta de noi ca pana acum. Nu am nimic impotriva noului in tehnica, chiar si in animatie,dar a renunta de dragul noului la tot ce inseamna acumulari si trairi mi se par prea mult. Chiar vrem sa ne robotizam? Sa ne subordonam masinilor pe care tot noi le-am creat? Nu ati remarcat ca programul are totusi nevoie de cineva care sa cunoasca cu ce se mananca animatia? El face ce-i ceri! Dar daca nu ai pregatire in domeniu, de unde stii ce sa-i ceri? Asupra acestui lucru ar trebui sa mai reflectati.
Personal mi-am dat seama de avantajele noilor tehnici folosite in cinematografie si cu precadere in filmul de animatie dar imi este imposibil sa inteleg dece trebuie sa renunt la toate acumularile facute in timp, doar pentruca masina se preface ca “simte” dar nu traieste intensitatea simtamintelor umane.
Ati pronuntat la un moment dat cuvantul – nostalgie – cu o tenta peiorativa, de ceva depasit si inutil. Ar fi pacat sa credeti ca a avea momente nostalgice inseamna a savarsi un lucru dezonorant.
Ar fi insa, la fel de pagubitor sa nu visezi de loc sau sa ramai permanent ancorat in trecut.
Recunosc ca este mult mai ECONOMICOS sa lucrezi cu programe decat cu oameni.
Programele sunt imbunatatite permanent si tot mai repede, <azi> deja va fi vechi si depasit pentru <maine>.
Cu formarea unui om, fie si ca animator sau altceva, timpul are o alta dimensiune si difera de la individ la individ si tocmai acesta-i farmecul. Doi oameni nu seamana unul cu altul pe cand “programul” isi are parametrii sai stabiliti tocmai de unii din cei care l-au creat, cum spuneam mai sus dar e facut “dupa chipul si asemanarea” acestora si bineinteles ca este dependent de gradul de cunostiinte in domeniu al lor. Stiti desigur, si am sa dau doar un exemplu, ca la filmul “cartea junglei” realizatorii au apelat la cei mai buni animatori din cati exista, dar CEI MAI BUNI dintre cei mai buni in a anima maimute, ursi, pantere, tigri, etc., pentru a-i
solicita la realizarea animatiei la filmul sus mentionat. Asta presupune o specializare de exceptie si ea nu se face oricum si in niciun caz rapid. Asa s-a procedat si cu animatorii de “efecte speciale”(apa, foc, prabusiri, etc., etc…) imbatabili in domeniul lor de activitate. Noi le-am facut pe toate! Nu ca ei,dar le-am facut! Asta inseamna ca mai presus de toate, talentul si pasiunea este motorul principal al acestei activitati (si nu e singurul).
Si atunci ce-i de facut?
Nu trebuie sa luati addliteram cele ce urmeaza dar poate ca ar trebui sa va ganditi la intocmirea unui plan de “lupta”, hai sa-i spunem SCENARIU inainte de a renunta la ce s-a castigat pana acum, apropo de redescoperirea rotii.
– Se simte necesitatea unei (unor) scoli care sa pregateasca viitorii animatori?
In mod cert!
Cred ca ar trebui ca voi, cei ce doriti ca animatia romaneasca sa devina o forta de care sa se tina seama in lumea filmului, sa gasiti o forma de comunicare, in primul rand intre voi, poate la inceput prin mail-uri dar neaparat trebuie sa va adunati (toti cei care sunteti preocupati de acest subiect) undeva si sa va faceti un plan de organizare pentru cele ce vor urma. Alegeti-va dintre voi un coordonator mai usor de abordat si prin care sa tineti legatura intre voi. Atrageti la aceste discutii oameni cu experienta si oameni de afaceri carora sa le prezentati oportunitatea si avantajele intentiilor voastre si poate veti gasi sprijinul de care aveti atata nevoie.
Demarati cautarea unui sediu. Cel mai comod ar fi sa gasiti o scoala
(facultate) care sa aiba eventual si dotarile necesare si o conducere dispusa sa va gazduiasca.
Sfatuiti-va cu privire la cine va preda la aceste cursuri si care va fi programa scolara.
Dupa acest lucru, faceti cunoscuta intentia voastra si conditiile scolarizarii si stabiliti data la care au loc testele de admitere sau interviurile (absolut necesare).
Si trebuie sa incepeti a va gandi serios ce veti face cu animatorii pregatiti sub patronatul vostru si nu neaparat la cum va arata diploma pe care o vor primi. Mi se pare mai important talentul lor in arta animatiei, cu sau fara acoperirea unei diplome. Va pun o intrebare si va rog sa nu o interpretati gresit. E pur si simplu o intrebare. Ce pregatire de specialitate aveti in domeniul animatiei si cum arata diploma obtinuta?
Am pus aceasta intrebare, deoarece, de exemplu fostul nostru director, Marin Paraianu nu era un desenator dar era un excelent manager (ca si Walt Disney) si datorita lui studioul infiintat s-a rupt de sub tutela Studioului Bucuresti unde era o simpla sectie si a demonstrat ca poate supravietui fara o finantare sustinuta din partea statului. A stiut sa se inconjoare de oameni de calitate in conducerea noului studiou iar pe noi ceilalti ne-a pus la treaba acordandu-ne intreaga sa incredere.
As putea sa va intocmesc o lista cu mari artisti ai lumii care nu au nici o diploma ci doar talent, sau diplomele unora ce n-au nici o legatura cu profesia de animator,ca sa ma refer doar la subiectul in discutie (ingineri, juristi, economisti etc.) .Unui animator nu-i ceri diploma ci ii ceri sa-ti arate ce stie sa faca iar daca mai sti ca a lucrat la studiouri de prestigiu sau sub directa indrumare a unor personalitati in domeniu, chiar ca nu mai ai nevoie si de diploma lui. Incercati sa nu conditionati accesul catre pregatirea unui animator de altceva decat de talent. Daca are si o diploma, cu atat mai bine.
In acelasi timp trebuie sa purcedeti la crearea unui nou studiou cu un plan
de dezvoltare pe mai multi ani (finantarea, portofoliul de scenarii, cine le va realiza, un plan calendaristic, genurile de film incluse in plan samd.)
Este ABSOLUT NECESAR sa existe un studiou cu dotarile necesare si cu un numar minim de animatori ANGAJATI permanent iar alaturi de acestia sa aveti o rezerva de colaboratori cu pregatire in domeniu la care sa apelati ori de cate ori este necesar.
Spuneam cu alt prilej ca filmul de animatie s-a autofinantat si acest lucru s-a datorat serialelor si lung metrajelor care s-au vandut excelent la export. Acest lucru a facut posibila si realizarea filmelor de “autor” cu destinatia festivaluri si mai putin pentru publicul larg.
Daca imi permiteti un sfat, ponderea ar trebui acordata filmelor pentru toate varstele, fie ele seriale sau lung metraje si care au mare cautare si la export (deci cele rentabile) si apoi filmele de autor care ar trebui facute cu bani mai putini si care sunt realizate pentru o categorie mai restransa de spectatori. Ma bucur ca ati inteles oportunitatea realizarii unor filme vandabile ce vor sta la baza dezvoltarii viitorului studiou. Oricum trebuie sa va inarmati cu rabdare. O sa va ia ceva timp daca vreti cu adevarat sa realizati ca v-ati propus. Va urez succes.
P.S. Daca doriti sa purtam un dialog <face to face> hai sa gasim o data si un loc agreat de toti, unde sa ne spunem deschis si sincer gandurile si sa incercam sa urnim animatia din loc.
Nota
Nu-mi plac termenii de film comercial si film de arta. Am vazut filme de “ARTA” care au avut o mai mare priza la spectatori decat cele “COMERCIALE” si filme de public care erau mai artistice decat multe filme de “ARTA”.
Cel mai simplu ar fi sa spunem FILME BUNE si FILME PROASTE.
Scuze
Desi mi-am dorit mult sa fiu prezent la intalnirea cu iubitorii filmului romanesc de animatie de la complexul expozitional de langa “Casa presei libere” de sambata 28nov. ora 12, datorita unor probleme care mi-au solicitat prezenta in alta parte decat cea preconizata initial (lansarea DVD-ului cu “Uimitoarele aventuri ale muschetarilor” din cadrul manifestarii targului de carte GAUDEAMUS), imi cer scuze tuturor celor care si-au dorit sa ma intalneasca cu acest prilej pentru absenta pe care o regret nespus dar efectiv mi-a fost imposibil sa fac o alta alegere decat cea pe care am facut-o. Inca o data va rog sa primiti scuzele mele.
Carti
In atentia celor interesati!
Din Spania am primit informatii privind o serie de carti, care transmit informatii despre animatie si pot fi foarte utile, atat celor avansati cat si celor ce doresc sa-si imbunatateasca tehnica deja dobandita.
Voi enunta doar titlurile lor si sunt convins ca doritorii vor reusi sa intre in posesia acestora.
– ANIMATION CRASH COURSE de Eric Goldberg, unul din celebrii
animatori de la Walt Disney si
– HOW TO MAKE ANIMATED FILMS de Tony White
Personal, alte informatii despre aceste carti nu detin dar banuiesc ca sunt pentru diferite stadii de pregatire ale animatorilor.